Versuri corectate și adnotate
O, Dieu, purifiez nos cœurs!Purifiez nos cœurs!Da, versurile le-ai revărsat peste mineÎn locuri încântătoare.Iar splendoarea din Veneția asta a taAtât mi-ai dezvăluit-o.Până când strălucirea ei s-a schimbat în mineÎntr-un fapt de lacrimi.O, Doamne, ce uriașă bunătateAm fi arătat în timpuri trecuteȘi am uitat-o,De ne miluiești cu minunea asta,O, Doamne al apelor?O, Doamne al nopții,Ce uriașă … Citește mai mult
Soarele venețian în păr mi-așeazăaur din alchimii desăvârșite.Sprâncenele înalt mi-s arcuite,asemeni punților ușoare și teduc spre pericolul ce mut veghează,al ochilor pe-ascuns călătorind,peste canale, care mari cuprindși din albastrul valurilor prind.Cine mă vede, îmi invidiazăși câinele, pe care câteodatăîn pauze, lănguros, mi se așazămâna, de scrum neatinsă, inelată.Toți craii plini de vise care vin,de gura … Citește mai mult
Venetul soare-mi joacă blond pe rochiiși-mi face părul, ca-ntr-o alchimie,aurifer; sprâncenele-mi sunt mieca niște punți purtându-te spre-o mie.de mari primejdii, când privești în ochiimei verzi, așişderi tainicelor apeale canalelor cu marea când aproapeși clară, când cu-nzăbtrenite pleoape.Cei ce mă văd – iubitul cățelandrumi-l pizmuie, căci mâna mi-o trec tandruprin părul lui, în timp ce, ca … Citește mai mult
Chiar dacă-n tinerețe-a suferitSpre bătrânețe petrecea din plinTăifăsuind cu-amicii. S-a zvonitCă Laura îl necăjea puțin.Însă de conte nu s-a despărțit.Sunt la sfârșitul filei. Mă înclinȘi-ncerc să pun istoriei sfârșit.Se cuvenea de mult s-o fac, dar, vai!Se țin poveștile de mine, scai!.VenețiaOctombrie 1817
Venețienele spuneam că parO cadră de Giorgione. Și chiar suntAșa, plecate peste pălimar(Sporește-al frumuseții dalb veșmântCând e abia zărită) și răsar,Ca la Goldoni, –n umbră. O, nici gândSă stea ascunse – ce păcat de moarte!Și-aproape toate sunt foarte frumoase.
Însă, din toate, știți, oare, în ce locEra mai mult zarvă-n carnaval,Cântări mai multe, serenade, joc,Mistere, haz și-atâtea măști la balCă să le-nșir n-aș mai sfârși de loc?Veneția, orașul triumfal,Regină peste mări, pe vremea-n carePovestea mea își capătă-ntrupare.
M-am oprit de curândÎntr-o noapte albastră pe pod.Venea de departe un cânt:Revărsa picături auriiPeste fața bălții în tremur.Muzici, gondole, lumini –Amețite pluteau spre amurg…Sufletul meu ca o lirăInvizibil atins își cântăTainicul cânt de gondolăTremurând de-o ciudată plăcere– L-o fi auzit cineva?
Văd porumbeii din San Marco iară:Piața-i calmă, ziua doarme-n jur.În blânda ei răcoare cântu-mi zboarăCa stolurile lor zburând spre-azur –O, de-ar veni la loc,Să le mai prind o rimă-n aripioară– norocul meu! Noroc!.Tu, scut ceresc, albastru, de mătasă,Plutind tăcut peste-un pestriț decor,Pe care-l pizmuiesc, mi-e drag, m-apasă..I-aș bea – vă jur – tot sufletul cu … Citește mai mult
Mijeau ca licuricii în noaptea aurieGondole luminate pe Marele Canal:Uita Veneția toată sub măști de carnavalȘi-n foșnet de mătase că morții nu învie.Dar astăzi când e stinsă iubita nebunie,Când s-a golit de larmă portal după portal,Când nu mai vezi pe ape o luntre, un fanal;De ce spre tine pleacă dorința mea pustie?.De mult e mort … Citește mai mult
La San Marco în piață,Dulce curge-n carnaval,Ca un vis, a noastră viațăLin șoptește-al mării val.— Vino, vino, gondoliere,Ia-ne, du-ne-ncet-încet,Sub a lunii scânteiere..Cântă, scumpul meu poet!.Doarme-albastr-Adriatica;Dorul tău îmi vei cânta..Nu te teme de nimică..Ești al meu și sunt a ta!.Doarme-acum și crudu-mi gâdeÎn palatu-i aurit;De gelosul meu poți râde,De demult l-am adormit,.— Pentr-un zâmbet, o privireDe … Citește mai mult