Versuri corectate și adnotate
Din transformări de nedescris învie,Aceste plăsmuiri: să simți! Să crezi în joc!Că flacăra se face scrum se știe,Dar: artă-i doar când scrumul stins ia foc.Magie-i tot! Iar într-al vrajei vast ținut,Vorba comună către slăvi țâșnește,Precum un crescător de păsări izbuteștesă-și cheme porumbelul nevăzut.
Ca, de noi, de insignifianta clipă,să fie mulțumit Dumnezeuînainte ca un val răusă ne poarte pe-a morții aripă.Un moment am fost de-acord:el, care supraviețuieșteși noi a căror inimă tristăse miră de al său efort.
Se naște din priviri, acolo sus,întruna chipul unei lumi, de preț.Doar uneori, pe-ascuns, un lucru-n plusvenind, se-așază lângă el, răzleț.Când el străbate chipu-acesta jos,dar altfel de cum în este, nu-i inclusși nu-i gonit, ca-n șovăieli supus,realitatea dându-și-o prinos.Acestui chip din care, în uitare,puțin păstrează, implorând aproape,și-aproape-nțelegând, lăsând să-i scapeadâncul înțeles: căci el dispare.
Tac și ei, căci zidurile toatesmulse sunt din simțurile lor,și vin ore-n care se mai poatesă-i pricepi, și-apun ușor.Noaptea-ades, când spre ferești se-ndreaptă:toate brusc mai blânde par.Ei cu mâinile-n concret așteaptă,și e-naltă inima și dreaptă,ca de rugă, și privirea, clar,cade în grădina nesperatăși rănită-ades, spre liniști line,ce-n reflexul lumilor străinecrește și nu piere niciodată.
Scutul-i ca oglinda care-absoarbetotu-n ea, tăcut; deschis cândva,înecând apoi răsfrângeri oarbede finite locuind deja.Depărtări de stirpe, de prisossă nu mai nege, și de-obiecte,de realități crescând directe(totul însă-ntors pe dos),și mărturisindu-le-n risipă.Căptușit cu faimă și-ntuneric,se-odihnește coifu-apoi, prea mic,nici cât giuvaierul din aripă,pe când, parcă-n plâns, bogat și-istericcade învelișu-i din nimic.
Acele biete vorbe, oarecare,obscure şi flămânde, le iubesc.Din sărbătoarea mea le dau culoare,atunci se-nseninează şi zâmbesc.Făptura lor, cu teamă ferecată,se înnoieşte-n ochii tuturor;nu au mai mers în cântec niciodatăşi-acum îmi intră-n stihuri c-un fior.
Tu, oră, pleci, îți stingi măsura.Și aripa-ți mă rănește-așa.Și singur: ce să fac cu gura?Cu noaptea mea? Cu ziua mea?Iubită eu nu am, și nici cămin,nici loc cum dat e fiecărui.Și orice lucruri, cărora mă dărui,mă cheltuiesc și-adânci devin.
O, nu prin tine, gură infidelă,aș vrea să-mi spui acum voința mea;te-am încercat deja, dar tu amestecihazardul inimii în ce îți voi dicta.Dulceața mierii-n mine așa bogatăamărăciune-ar fi pe buza ta,seducătoare sevă colorată,ce timpul iute ar macera.Pe viitor, rigoare sau tristețesub lovituri doar voi veți mai suna;eu sunt ciocan voi două nicovală,și mai mult fier … Citește mai mult
Stele parcă sunt pe lângă tineși ce este, bucuros tu iei,căci tu miez de cornalină binenu poți prinde-acestor scarabei.Fără spațiul, care doar ți-aratăcrustele, pe sânge tu să-l porți;mai apropiat și blând vreodatăel n-a fost. Pe-acești gândaci, ca morți,de milenii se-odihnește-afarănedorit de nimeni și solid;și sub legănata lui povară,ațipind, gândacii-n ei se-nchid.
Din țara celor morțivoi, trandafiri, veniți,ai fericirii sorțiprin voi îi prevestiți.Cei ale căror craniide viață s-au golit,ce n-au știut vreodatăsă spună v-au sortit?