Versuri corectate și adnotate
Păşeşte-ncet, să nu deştepţi tăcerea,Coboară-ncet ca-ntr-un cavou pustiuŞi-ascunde-ţi bucuria ori durerea,Să te presimt abia, să nu te ştiu,Abia să te presimt ca pe-un parfumDe floare scuturată timpuriu.Căci pe-al tău suflet mândru, orişicum,O clipă-am fost stăpân. Păşeşte-ncet.Nu turbura nici praful de pe drum.Un clopot e un suflet de poet.Nici rochia-ţi foşnind să nu-l atingă,Să nu se … Citește mai mult
Pentru aceste victorii scump plătite care încetează de a mai vorbi.Acum, mă aflu nu prea departe de linia revărsării și de clipa finală în care, în mintea mea prin fuziune și sinteză, orice lucru devenind absență și promisiune a unui viitor care nu-mi aparține, vă voi ruga să-mi dăruiți tăcerea și voia de a pleca.
Nu mă întreba de ceNoaptea nu mor steleleNu mă întreba de cândDe când e noapte pe pământ.Lasă timpul să zboarePoartă-ți drumul spre soareȘi nu mă întreba de ceLasă timpul să treacăVei afla încă o datăDe ce nu mor stelele.Nu mă întreba de ceVreau mai multă linișteTăcerea vreau să o atingNu mă întreba nimic.
Apusul zilei care moareSuflat e, iar, cu-argintul serii,Pe când în inima tăceriiSe-aude-o palidă rumoare.Pământul-i altul, acum; un astruAsupră-ne veghează, pur,Se sting rumorile din jurÎn glasul apelor, albastru.
Mă auzi chiar și atunci când tacCu privirea mă întrebi ce facNu e puțin, e de ajunsSpunem poate în același timpSpunem vreau și gata și zâmbimNu e puțin, e de ajuns.Nu mă mir, nu te miriPoate așa arată marile iubiriCare au fost, care suntDoar tăceri, doar priviriPoate așa arată marile iubiriPeste tot pe pământ.Peste toate, … Citește mai mult
Peste păduri licăre palidă o lacLuna ce ne cufundă-n vis,Salcia de lângă negrul lacPlânge în noapte cu glas stins.Se frânge-o inimă nestins,Valul ridică ceața din zăcereTăcere peste tot, tăcere.
Auzat-am auzat. 1.Auzat-am auzatCă dragostea s-o oprit,S-or opri apele toate,Dar dragostea nu s-a poate. 2.S-o opri apa din Olt,Dar dragostea nu de tot,S-o opri și Târnava,Dar dragostea știu că ba. 3.Cât trăiești, mândră, pe lume,Să nu-i spui badii pe nume,Spune-i foi de mintă creață,Nime să nu te priceapă. 4.Cine iubește și spune,Nu-l rabdă, Doamne, pe … Citește mai mult
Când omul singur nu are cu cineo vorbă schimba,cu Domnul vorbește,adică se află în reculegerea sapermanentă: tace.Iar Domnul ascultă ce-i spune telepaticgolul din inima omului singur.Fir amar de nisip înmărmurit între ceruri…Dialog mut, înfiripatîntre pustiul profan și deșertul divin:schimb inopinat de experiență.Fastă, singurătatea de ea însăși se umple:tăcere neexplorată,comăfără frați, fără îngeri.
Nimic, niciun cuvântDin liniștea ta te întorcica un fir de iarbă spre sudși eu spre pământ.
Dragă Kitty, frica totuși e un avantaj,Morții n-au teamă de nimic. Numaise deplasează spre roșul tăcerii. Și cumviteza morții-i infinită, te ajunge și lacapătul lumii sau în punctul zero. Timpulse întinde între noi ca o față de masă.La unii-i botez, la alții înmormântare.Dumnezeu să ne iertepetoată lumea,viisaumorți.Costel Zăgan, CONTRAJURNALUL ANNEI FRANK