Versuri corectate și adnotate
Amurgul cască roze mari de sânge,Prin parc țâșnesc izvoare de parfum,Ascult cum plâng fântânile și cumPe nervii mei arcușul serei plânge.E-o muzică pierzându-se-n trecut,Un vis fugind pe-o strună de vioară,Trezind ecoul stins odinioarăȘi-amantele ce dorm în gropi de lut.Ce triste sunt! Cu ochii mari și reci,Se-adună gânditoare pe poteci,În mâini purtându-și inimile goale.Apoi cu gesturi … Citește mai mult
Între două dealuriStă bătrânul oraș –iată casele-abia se zărescși-acoperișurile și copacii –iată și-amurgul și noapteași umezeala și rouaiată-le pe toate.Rugăciunile s-au rostitși lumea adoarme,căci iată și somnulși visele-ncetpe toate-atingându-le.
Pornim. Vaporul nostru tainic frângeMelancolia apelor de NordȘi soarele ne flutură pe bordO flamură fantastică de sânge.O blondă miss, copila unui lordPrivește moartea soarelui – și plânge,Și lângă mine tot mai mult se strânge..Penumbra se lățește pe fiord.Un goeland ne fâlfâie în cale,Un călător ochește și-l ucide,Iar pasărea-n albastru se prăvale.Departe, orizontul se închideIar din … Citește mai mult
S-aud pâraiele cum curgÎn pacea palidei lumine,Se umple valea de amurg,Iar eu mă duc gândind la tine.S-aude clopotul la schit:Merg pustnicii să se închine;Luceafărul a răsărit,Iar eu mă duc gândind la tine.S-aude buciumul în munțiÎnfiorând cu lungi suspineTăcerea codrilor cărunți..Eu mă tot duc gândind la tine.
Strada urca tăcută spre cerpână la ultimul șir de uluci.De-acolo, începea amurgul:și vânăt, și roșu, și cu frunze de nuci.Gardul zăcea povârnit spre cărare,vița de vie luneca după vânt,nucii șopteau cu frunze amare,își lăsau umbra peste partea mea de pământ.Vechi păpădii – constelații fugare –plecau de la noi, pâlpâiau pe ziduri.Nu ne mira niciun semn … Citește mai mult
Cu-amurgul se-mpreună înaltul zid pe cer,Un geam e luminat, tăcerea-i luminoasă.La uși nu bate nimeni și beznă e pe scăriȘi umbre cunoscute îmi tremură prin casă.Lumini tremurătoare pe ușă-n asfințitȘi larmă multă-n stradă, și forfotă, și umblet.Te-aștept, sărman prieten, ești visul de sfârșitPe care îl mai are crepuscularu-mi suflet.11 ianuarie 1902Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
August.Potrivnice – amurguride piersici și zahăr,soarele-n după-amiazăca un sâmbure de fructă.Porumbu-și păstrează întregsurâsu-i galben și aspru.August.Copiii mănâncăpâine neagră cu lună bogată.
Amurg alb, frumos, de munte,pe fusta mamei june,cărunte, ghemuind,steluțe multe. Răsărind, lucește lunaprin cămașă, vor lumina:nouă pietre-momuc,mărunte. La dreapta s-apleacă: pe porumbar.La stânga s-apleacă: în prăbușire,patul conjugal, deja, cimitir e,pentru ea. Ea va naște stelele,din ghindă sculptând leagăn,și îl mișcă.Pentru ea ploi se roagă,păduri cu brazi se-nalță,n-are vis, n-are țară,doar această baladă.
Pe pagina de cer senin, de-o oră,Un Dumnezeu – pe semne caligraf –Ne-ncurcă-n scriitura lui sonorăŞi taie zarea-n dungi de telegraf.Apoi ne prinde-n ele câte unaCa buchiile dintr-un alfabet.Şi-n cerul vânăt de amurg ca pruna,Când le citeşti – te pomeneşti poet.
Seceră care stărui pe cerul dezbinatÎn ciuda zilei și a freneziei noastre;Lună călcând ușoara peste noi în mersul tău alăturiDe inimile care ne-au rămas în noapte;Voi, legături pe care nimic nu le întrerupeSub greaua apăsare a călcâiului activPrin înghețatele amiezi.Ai și sosit, amurg primăvăratic!Noi eram numai treji, și n-am acționat.