Friedrich Nietzsche – Norocul Meu
Văd porumbeii din San Marco iară:Piața-i calmă, ziua doarme-n jur.În blânda ei răcoare cântu-mi zboarăCa stolurile lor zburând spre-azur –O, de-ar veni la loc,Să le mai prind o rimă-n aripioară– norocul meu! Noroc!.Tu, scut ceresc, albastru, de mătasă,Plutind tăcut peste-un pestriț decor,Pe care-l pizmuiesc, mi-e drag, m-apasă..I-aș bea – vă jur – tot sufletul cu … Citește mai mult