Versuri corectate și adnotate
Căci dacă sunt geloși și ei vreodată,Nu-s crunți precum Othello, negru drac,Ce-a sugrumat femeia vinovatăÎn patu-i moale. Fiii ăstui veac,Mai înțelepți, în graba mare cată,Când căsnicia nu le e pe plac,Să-și afle alinare și-adăpost –Și de o altă doamnă își fac rost.
Zeul din nord, cu-al lui ciocan de sloi,Lui Bonaparte oastea i-a zdrobit,De elemente-mpinsă înapoiCa un novice-n reguli poticnitCând a deprins franceza. La războiN-a cugetat, deși-ar fi trebuit.Iar soarta… Nu. S-o blestem mă codesc:Mă-ncred în ea, când stau și socotesc.
Motanul alb, celibatar, se uităîn alba strălucire a oglinzii,fără-a putea-nțelege că albeațași ochii aurii nemaivăzuțiîn casă până-atunci sunt ochii lui.Cine-ar putea să-i spună că e doarvis al oglinzii celălalt motan?Îmi spun c-acești motani armonioși,cel din oglindă, cel cu sânge cald,sunt simulacre-ngăduite vremiide-un arhetip etern. Astfel, Plotin,și el o umbră, -acum, ne-ncredințează.Din ce Adam mult mai … Citește mai mult
Pe-ncepători îi ocrotea. Și elBroda o strofă, câte-un vers, cânta,Spunea istorii și dansa cu zelCa toți italienii – de-ai căuta,Francezii, totuși, îi întrec nițel;Pe scurt un cavaliero se-arătaDesăvârșit, și chiar valetul luiCredea că-i un erou cum altul nu-i.
Pe marea Adriatică cea lină,Bărbatul naviga spre alte zări,Și când a stat, odată-n carantină(Vreo patruzeci de zile) ea, pe scăriUrca în foișor, ca să-și aținăPe navă, ochii. Mărfuri, el, pe mări,Ducea-n Alep. Fusese botezatDe-ai lui: Giuseppe – Beppo, prescurtat.
Beppo – strofă – XXXI.Din neam de conți, el cunoștea deplinVioara, dansul, muzica, vorbeaFranceza și Toscana; e un chinPân-o deprinzi, căci și-n ItaliaEtrusca pură se vorbea puțin;Era și critic musical, eraSpectacolul strigând doar: ”seccatura! ”Și om de teatru și dădea de-a dura.Beppo – strofă – XXXII.Un ”bravo” – al lui era hotărâtor:Academia amuțea, și-n salăCând … Citește mai mult
Chimia n-o cunosc cu-ale ei gaze,N-au cursuri metafizice, n-au cum.Citi-n biblioteci sentințe, frazeDespre năravuri care azi sunt scrum.Nici expoziții n-au, sublime razeÎn orice an, și nu privesc din turnLa cerul înstelat; de cifre, iar(Slăvit să fie Domnul) n-au habar.
„Această doamnă mi-e nevastă!” EaS-a-mbujorat la față ca un mac,Dar dacă-o englezoaică-ar leșina,Italiencei greu îi vii de hac.Invocă sfinții-n gând și clipa greaO îngenunche fără nici un leac,Deci, fără șnururi rupte, apă receZvârlită în obraz – pârjolul trece.
Și n-au nici un poet solemn, antic,Ce-ntruna faima pescuind, a prinsÎn undiță, cândva, un biet chiticȘi crede-acuma că-i pescar distins –„Triton al caracudei”, un nimicStrălucitor, văpaie ce s-a stins,Ecou nedemn și mentor fără rostDe barzi în fașă – mai pe scurt: un prost.
Cu cât sporea averea, cu atâtSporea și dorul după țara saPe mări rătăcitor i s-a urât.Ca Robinson Crusoe se simțeaAdesea singur. Deci, s-a hotărâtSă-nchirieze-o navă ce treceaDin Spania spre Corfu, cu-o duzinăDe vâsle, și tutun de pipă plină.