Versuri corectate și adnotate
Copacii aceștia sălbatici,Sunt strâmbi, alungați din pastel,Copiii de arbori lunaticiAbsenți din păduri la apel.Și totuși, au frunze ce pleacăLa fel cum, la pomul normal,Se-aruncă în moarte a joacăȘi dans cu-nțeles de final.Copacii aceștia, în toamnă,Fac loc și te-ndeamnă să treciȘi treci, neștiind ce înseamnăCu ei, un răstimp, să petreci.Se strâmbă, se dau la o parteAtunci … Citește mai mult
O fi un norocc-am fost cazon-nu-ndelungat,doar un sezon-străjer de-un crez,disciplinat..un amorezun pic baroc?!.O fi fost binec-am învățatfără o plăcere;aproape-n silă,m-am îmbătatde dor sau milă..vrând mângâiere,de-un nu știu cine?.Aș vrea pardondac-am greșit,dar cui să faco spovedire;c-am fost mințit,că scap de-un „drac”de-o omenirecu blazon?.Dreptatea-i „don”și-o fi corectsă nu fiu un eu;tu doar să riștisă fii un drept,să … Citește mai mult
Jos.Ruginit este coiful și lancea e ruptă,a ruginit și dorul de luptă,nu mai stă nimeni în zalepentru războaie medievale.Nu vin hunii, și nici avarii,străjile nu se mai cată de-s treze,caprele, oile, și măgariipasc printre tunuri și metereze.Doar pentru tine speranța lividă,îngerul a scuturat din aripa.Jos între bozii și palamida,a înflorit o tulipă.
La patul ei trei ursitoareDin toată lumea au venitSă spună-o vorbă fiecareȘi fiecare a ursit:Și una a zis, să-i zicem „Dora”Citind în stele pe-o fereastră,Că-i scris să placă tuturoraȘi pururi să rămâie castă.Și-a zis a doua-ntr-o părere:„Să-i punem numele Maria,S-aducă numai mângâiereȘi inimilor bucuria!”.„Dalila să numim copila,Căci s-a născut pentru păcate!”Și într-adevăr ai fost Dalila! … Citește mai mult
Cât o fi noapte și ziBlestemat de min’ să fii:Mințit să fii, puiul meu,Așa cum am fost și eu.M-oi duce, nană, departeDe iubire să n-ai parte,Să te-nsori de nouă oriȘi de dorul meu să mori.Cât o fi noapte și ziBlestemat de min’ să fii:Sufletul să-ți plângă-ntrunaCăutându-mi mie urma.
Cale spre trecut de mult e-nchisă,Aș mai avea acum nevoie de trecut?Colo-am uitat lespedea de sângeSau ușa unsă-n grijul cu lut?Poate ecoul care deocamdatăNu tace, deși-l implor atât de mult?..Cu-acest ecou s-a întâmplat exactCa și cu inima pe care o ascult.
Și cea mai bună orchestră e-ncetinită de-artist,Atunci când își dorește să fie auzit.
Cu-amurgul se-mpreună înaltul zid pe cer,Un geam e luminat, tăcerea-i luminoasă.La uși nu bate nimeni și beznă e pe scăriȘi umbre cunoscute îmi tremură prin casă.Lumini tremurătoare pe ușă-n asfințitȘi larmă multă-n stradă, și forfotă, și umblet.Te-aștept, sărman prieten, ești visul de sfârșitPe care îl mai are crepuscularu-mi suflet.11 ianuarie 1902Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
În fine, două mâinicuprind pântecul,ca să nu crape de râs.Dar nu-l mai găsesc.Una din mâini se ridicăneliniștită,ca să șteargă sudoarea frunții.Dar fruntea nu mai există.Cealaltă mână aleargăspre inimă, ca nu cumvasă sară din piept,dar nu mai găsește decât un gol.Mâinile recad amândouă,recad leneșe, pe genunchi,dar nu mai găsesc genunchii.Acum, într-o palmă plouă.Din cealaltă crește iarbă.Ce … Citește mai mult
Cuvântul din urmă.Arendaș al stelelor,străvechile zodiimi le-am pierdut.Viață cu sânge și cu poveștidin mâini mi-a scăpat.Cine mă-ndrumă pe apă?Cine mă trece prin foc?De păsări cine mă apără?.Drumuri m-au alungat,De nicăieri pământulnu m-a chemat.Sunt blestemat!.Cu cânele și cu săgețile ce mi-au rămasmă-ngrop,la rădăcinile tale mă-ngrop,Dumnezeule, pom blestemat.(1924)