Versuri corectate și adnotate
Va să se irosească mirosul acru de teiÎn noaptea ploioasă. Fi-va zadarnicTimpul bucuriei, furia lui,Acea mușcătură de fulger ce spintecă.Abia de rămâne fățișă nepăsarea,Amintirea unui gest, a unei silabe,Dar ca a unui molcom zbor de păsăriPrintre aburi de ceață. Și tot mai aștepți,Nu știu ce, pierdută pentru mine; poateUn ceas hotărâtor, care să-nsemneÎnceputul sau sfârșitul: … Citește mai mult
Izvor: lumină înălțându-se iar,frunze ard trandafirii.Zac pe fluvii plineunde sunt insule,oglinzi de umbre și astre.Și mă ia cu sine pântecul tău ceresccare niciodată nu hrănește cu bucurieviața mea diferită.Mor pentru a te avea iar,chiar dezamăgită,adolescență a membrelorbolnave.
Pierdută-i antica voce.Aud rezonanțe fugare,uitare de noapte deplinăîn apa-nstelată.Din focul cerescnaște insula lui Ulise.Fluvii lente duc arbori și ceruriîn murmur de țărmuri lunare.Acolo, iubito, albinele-și duc bogăția:timp al prefacerilor, taină.
Mă recheamă câteodată glasul tău,și nu știu ce ape și ceruriîn mine se trezesc:un năvod de soare deșirându-sepe zidurile tale ce erau searao legănare de lămpidin prăvăliile târziipline de vânt și de tristețe.Alt timp: un război de țesut bătea în curte,iar noaptea se-auzea un plânsetde căței și copii.Uliță: o cruce de casece se cheamă încet,și … Citește mai mult
Nu te am decât pe tineinimă a rasei mele.Dragostea pentru tine mă întristează,pământ al meu, dacă miresme obscurepierde seara din portocali,sau din oleandri, senin,avansează torentul cu trandafiricare aproape îi auresc vărsarea.Dar de mă-ntorc la țărmul tăuși un glas dulce la cântcheamă de pe drum cu sfialănu știu dacă iubire sau copilărie,teama de alte ceruri cuprinde,și … Citește mai mult
Fiecare stă singur pe inima pământuluiatins de o rază de soare:și deodată e seară.
„Mater dulcissima”, acum ceapa coboară,Navigarea se confruntă cu confuzie pe baraje,copacii se umflă cu apă, ard cu zăpadă;Nu sunt trist în Nord: nu suntîn pace cu mine, dar eu nu așteptNu iert pe nimeni, mulți îmi datorează lacrimide la om la om. Știu că nu ești bine, ești în viață,ca toate mamele poeților, săraciși doar … Citește mai mult
O altă oră cade:deschisă în stea o coajă de bananătrăiește pe fluviu. Tunetulunui concasor care macină pietrișîn cală, lângă barcazuri inerte,nisipul galben dând pe dinafară;și în valul steril chinulde a-mi închipui dinadins ușoarăoricare zi ce nu-i a mea.Morți coboară din înalte vagoanede sânge în ceață,lămpile ating pavajul.Printre lungi bulevardenegre foi îngrămăditeîntr-o presimțire de vânt.
Morții se maturizează,și inima mea cu ei.Îi e milă pământului de el însușiîn ultima lui umoare.Se mișcă în geamurile urneio lumină de arbori lacustri;mă devastează o schimbare obscură,sfânt necunoscut: gem în sămânța răspânditălarve verzi:chipul meu e primăvara lor.Se naște o memorie de întunericîn adâncul puțurilor zidite,un ecou de timpane îngropate:sunt relicva tacare a suferit.
Și iată pe trunchiies muguri:un verde mai nou ca iarbace-ți odihnește inima:trunchiul părea mort,aplecat peste văgăună.Toate au gust de miracol;și sunt acea apă din norcare azi răsfrânge în gropimai albastru petecul ei de cer,acel verde ce sparge scoarțacare, azi-noapte încă, nu exista.