Izvor: lumină înălțându-se iar,
frunze ard trandafirii.
Zac pe fluvii pline
unde sunt insule,
oglinzi de umbre și astre.
Și mă ia cu sine pântecul tău ceresc
care niciodată nu hrănește cu bucurie
viața mea diferită.
Mor pentru a te avea iar,
chiar dezamăgită,
adolescență a membrelor
bolnave.
Sensul versurilor
Piesa explorează un sentiment profund de nostalgie și sacrificiu. Vorbitorul pare să se afle într-un ciclu continuu de moarte și renaștere, renunțând la sine pentru a atinge o formă superioară sau o conexiune spirituală, chiar dacă acest lucru implică dezamăgire și suferință.