Salvatore Quasimodo

Salvatore Quasimodo – Spațiu

de

O rază egală mă închideîntr-un centru de beznă,și zadarnic aș evada.Uneori cântă acolo un copilce nu-i al meu; scurt e spațiulși surâde de îngeri morți.Mă frânge. Iubesc pământulcare e bun chiar dacă pe el bubuie abisuride ape, de stele, de lumină;chiar dacă își așteaptă, rai deșert,zeul de suflet și de piatră.

Salvatore Quasimodo – Vânt la Tindari

de

Tindari, blândă te știuprintre largi coline suspendată pe apeledulcilor insule ale lui Dumnezeu,azi mă năpădeștiși te înclini în inimă.Urc culmi, râpe de aer,absorbit de vântul de prin pini,și stolul ce ușor mă însoțeștese îndepărtează în văzduh,undă de sunete și dragoste,și mă iei tudin al cui rău m-am smulsși temeri de umbre și de tăceri,refugii de … Citește mai mult

Salvatore Quasimodo – Deja Ploaia Este Cu Noi

de

Ploaia este deja cu noi,aerul tăcut se agită.Râsnițele pândesc apele stânjenitela lacurile lombare,zboară ca pescăruși pe pești mici;fânul miroase dincolo de grădinile.Încă un an a ars,fără plâns, fără plânsridicată pentru a câștiga brusc o zi.

Salvatore Quasimodo – Iarna Străveche

de

Mi-e dor de mâinile tale albeîn penumbra luminii:aveau o mireasmă de roze, de crânguri,de moarte. Iarnă străveche.Căutau păsărelele meiulși deodată zăpada cădeaca și cuvintele.Un pic de soare, nimb îngeresc,și-apoi ceață și arboriși noi aerieni în dimineață.

Salvatore Quasimodo – Coborâtă Asupra-Mi Pentru O Nouă Inocență

de

Fericită era azi-noapte vocea tacoborâtă asupra-mi pentru o nouă inocențăîn vreme ce îndur o nașterede mâhnite fericiri.Tremurai albă,cu brațele ridicate;iar eu zăceam în tinecu viața meaîn puțin sânge adunată,uituc de cântulcare a adus deja la culme,cu femeia ce m-a ținut departe,tristețea meade copac rău ivit în lume.

Salvatore Quasimodo – Bocet Pentru Sud

de

Luna roșie, vântul, culoarea tade femeie din Nord, întinderea de zăpadă.Inima mea e-acum pe-aceste pajiștiîn aceste ape înnorate de cețuri.Am uitat marea, gravacochilie în care suflă păstorii sicilieni,cantilele carelor în lungul drumurilorunde roșcovul tremură în fumul miriștilor,am uitat pasul bâtlanilor și al berzelorîn văzduhul verzilor podișuripe pământul și fluviile Lombardiei.Dar omul strigă oriunde soarta unei … Citește mai mult

Salvatore Quasimodo – Culoarea Ploii și a Fierului

de

Ai spus: moarte, tăcere, singurătate;cum ar fi dragostea, viața. Cuvinte cheiedin imaginile noastre temporare.Și vântul a înviat lumina în fiecare dimineațăși culoarea vremii de ploaie și de fiera trecut pe pietre,pe zgomotul nostru închis al celor blestemați.Totuși, adevărul este departe.Și spune-mi, omul s-a despărțit pe cruce,și tu cu mâinile mari de sânge,cum voi răspunde celor … Citește mai mult

Salvatore Quasimodo – Metamorfoza În Urna Sfântului (Varianta)

de

Morții mor,inima mea cu ei.Auto-milaîn ultima dispoziție se are pe el pământul.Deplasați-vă în pocalele urneio lumină a pomilor lacului;Mă distruge mutația obscură,sfânt necunoscut: strigă către sămânța împrăștiatălarve verzi:fața mea este izvorul lor.O amintire a întunericului se naștela baza puțurilor cu pereți,un ecou al timpanelor îngropate:Sunt relicva tasuferindă.