Mă recheamă câteodată glasul tău,
și nu știu ce ape și ceruri
în mine se trezesc:
un năvod de soare deșirându-se
pe zidurile tale ce erau seara
o legănare de lămpi
din prăvăliile târzii
pline de vânt și de tristețe.
Alt timp: un război de țesut bătea în curte,
iar noaptea se-auzea un plânset
de căței și copii.
Uliță: o cruce de case
ce se cheamă încet,
și nu cunosc teama
de a rămâne singure în întuneric.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice despre copilărie și viața simplă de la sat. Ulița devine un simbol al conexiunii și al siguranței oferite de comunitate, un loc unde teama de singurătate dispare.