Versuri corectate și adnotate
E Granini sucul preferatAtunci când ești fumat, nu pastilatMuguri verzi, un gram sau jumateVrei să le împarți cu toți, cu toateNe bucurăm cu toții, hai facem parteAsta e crema… 24 de carateOri e gros, ori e subțireMult fum și scrum în devenireEle sunt vise vândute la gramajCare îți oferă schimbări de peisajMă întrebi ce vreauVreau … Citește mai mult
Care-l face, ăla-i dă foc, fine, dă-i drumulDa simțire cu tutunul, că mai învârt și eu unulLege, care-l face, ăla-i dă foc, nu uita, pasăm la stângaAzi fumăm tot ce ține punga, nu conduc, dar aș ține dungaCare-l face, ăla-i dă foc.Rup mugurul la mână ca să-l simt, simtHai, lasă-mă să mă prezint, da’ nu … Citește mai mult
Când stai și te gândești,Te uiți afară,Vezi totul verde și frumos,e primăvara.Realizezi că tu iubești,Și asta nu vrei să doară.Și vezi totul multicolorȘi-ai vrea să o vezi iară,În fața ta să apară.Pentru c-afară tu priveștiȘi vezi că-i primăvara.
Mă întrebi de ce locuiesc pe muntele verde;Zâmbesc și nu răspund, pentru că inima mea este lipsită de griji.Așa cum frunzele de piersic curg în avalul râului și sunt duse nu se știe unde,Eu trăiesc într-o lume aparte – care nu se află întru totul printre oameni.
Ies mioare din fâneață,Ce rămâne-i verde pur.Dar e-un rai când prinde viață:Toată-i flori pestrițe-n jur.Nu-i speranța o văpaieCa de pâclă… Glob de foc,Soare mândru, norii-i taieȘi ne adă tu noroc.
Retina mi-e o întindere de clorofilă,ce-aş vrea-o melanina-mi, să-mi astâmpăr seveprin rădăcini ce-nalţ la cer, la soare.. milăs-amestec; galben cu albastru-n crud de verde.. Să mi-o-nroşesc cu sânge-n ruginiu,s-o beau licoare-n viile dospiteşi galbenă s-o plămădesc din spice, auriucovrig, inel s-o fac, pe degete dorite.. Să fiarbă-n tonuri, în culori multicolorede flori neasemuite-n gând, încântătoareîn … Citește mai mult
Și iată pe trunchiies muguri:un verde mai nou ca iarbace-ți odihnește inima:trunchiul părea mort,aplecat peste văgăună.Toate au gust de miracol;și sunt acea apă din norcare azi răsfrânge în gropimai albastru petecul ei de cer,acel verde ce sparge scoarțacare, azi-noapte încă, nu exista.
Și iată-i pe trunchiei sparg pietre:un verde mai nou decât iarbacă inima se odihnește:trunchiul părea deja mortînclinat pe râpă.Și totul mi se pare miraculos;și eu sunt acel nor de apăcare reflectă astăzi în șanțurimai albastră decât bucata sa de cer,verde care desparte coajacă până în seara asta nici nu era acolo.
Seară: lumină îndurerată,leneșe clopote se scufundă.Nu-mi spune cuvinte: în mine taceiubire de sunete, și ora-i a meaca pe vremea colocviilorcu văzduhul și cu pădurile.Toropiri coborau din ceruriîn ape lunare,case dormeau somn de munți,sau zăpada închidea îngeri pe arini,și stele pe geamurivălurite ca hârtia zmeielor.Verdele derivă de insule,acostări de vase cu pânze,cireada ce urma mări și … Citește mai mult
Ridicare a mâinii,o, stafia unui scut,îmi cad pe piele ca niște torturifrunze dintr-un pom nevăzut.Verde elastic, îndoialăpână la unghii, copiii întindpraștii la capătul ierbii,păsări enorme am simțit murind.Și verde retras în pământde destinul invers al aruncătorului,în locul pietrei azvârlitînfipt în dintele alb al zborului.