Traian Demetrescu

Traian Demetrescu – Biletul De Noroc

de

Iubita mea, care mă-nșalăDe două ori pe săptămână.Mergea alăturea de mine,Ținându-mă de mână.Și mă gândeam c-amăgitoarea,Râzând de visul meu deșert,Mai dulce o să mă săruteRugându-mă s-o iert!La colțul unei străzi înguste,De-abia puteai găsi un loc,Un vrăjitor vindea mulțimeiBilete de noroc.Am tras și eu la întâmplareBiletul meu și l-am plătit;În el sta scris aceste vorbe:„Nu poți … Citește mai mult

Traian Demetrescu – Corbii

de

Pe plopii ninșiCoboară corbii-n pâlc de doliu,Cernesc al iernei alb lințoliu,Și, triști, de foame par învinși.Cugetători,Privesc pe cer, privesc departe;Pe când un glas de vânt împarteUn cântec care dă fiori.În cimitir,Pribegi, s-au adunat la sfadă;Iar sub uitare și zăpadăS-ascund mormintele în șir.Și pe când trec,În a crepusculului oră,Spre groapa unde doarme-o soră,Și-n suflet plânsul îl … Citește mai mult

Traian Demetrescu – Melancolie

de

Când, primăvara, vine-n cârduriPoporul blând de rândunele,Eu parcă-aștept să se-ntoarcăȘi visurile mele.Când viața pare mai frumoasăȘi mai lipsită de suspine,Eu tot aștept să se-ntoarcăȘi visele-mi senine.Se duce vara și se ducePoporul blând de rândunele,Iar eu mă simt tot mai departeDe visurile mele.

Traian Demetrescu – Visătorul

de

Am rătăcit pe multe drumuriȘi-n lunga-mi rătăcire,Visam să întâlnesc o umbrăCe-i zice: „fericire”.Dar n-am găsit-o nicăirea —Deunăzi, obosit,Într-o pădure fremătoasă,O clipă m-am oprit.Sub un copac, bătrân ca mine,O fată și-un băiatSe sărutau șoptindu-și șoapteCu glasul îngânat.Și când să plec, băiatul parcăSe-nclină spre ea,Zicându-i blând: „O, tu, iubito;Ești fericirea mea!”.Am tresărit.. Și-n clipa-aceia,C-o repede privire,M-am și … Citește mai mult

Traian Demetrescu – Împreună

de

Pornit-au inimi singuraticeDe tineri şi fecioare,Să dea de urma fericirii,În lumea asta mare.Şi fiecare se pierdusePe-un drum deosebit,Deşi spre fericire nu eDecât un drum menit.Şi singuraticele inimiÎn lunga rătăcire.Pierit-au multe.. şi nici unaN-a dat de fericire.Din stolu-ntreg doar două inimiÎn goana lor nebună,Au întâlnit-o, — dar aceleaMerseseră-mpreună.

Traian Demetrescu – Flori de Seră

de

Sunt flori uitate într-o seră,Cum într-un suflet trist și golRămân speranțele din urmăDin risipitul stol.Nici o femeie nu le-atinge,Deși au cel mai blând parfum,Nici cel puțin nu le omoarăÎn pagini de album.Când umbre din apus, prin geamuri,În jurul lor sfios se strâng,Par niște ochi ascunși de lume,Ce-n taina serei plâng.

Traian Demetrescu – Floare De Drum

de

Pe-o margine de drum, departe,Ca un pribeag pierdut în lume,Creștea o floare solitară,Ce poartă cel mai dulce nume.Înstrăinată-ntr-o mulțimeDe ierburi și de grâne-nalte,Părea batjocorită, moartă,Uitată, printre celelalte.Sub vântul ce trecea zburdalnicEa s-apleca tot spre pământ,Precum o floare gânditoareCe plânge lângă un mormânt.Nu știu de ce atras spre dânsa,Apropiindu-mă încet,Am cugetat adânc atunceaLa sufletul unui poet!

Traian Demetrescu – Tablou de Iarnă

de

Pribegi, veniți din altă țară,Doi muzicanți bătrâni, cu pleteCerșetoreau, cântând pe stradăDin clarinete.O fată îmbrăcată-n zdrențeÎi însoțea dintr-o chitară,Atât de galbenă și slabă,Părea de ceară.Și câinii îi lătrau… și vântul…Le răspundea cu lungi ecouri;Un cârd de corbi țipa iernaticPierduți prin nouri.