Sunt flori uitate într-o seră,
Cum într-un suflet trist și gol
Rămân speranțele din urmă
Din risipitul stol.
Nici o femeie nu le-atinge,
Deși au cel mai blând parfum,
Nici cel puțin nu le omoară
În pagini de album.
Când umbre din apus, prin geamuri,
În jurul lor sfios se strâng,
Par niște ochi ascunși de lume,
Ce-n taina serei plâng.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de singurătate și uitare, comparând florile dintr-o seră abandonată cu un suflet trist. Metaforic, explorează ideea de frumusețe neapreciată și speranțe pierdute.