Sfâșierea, pustiul, înstrăinarea
redevenind – sus –
dans
după ce însemnaseră haos.
Cer închegat.
Rânduire. Și?
Mă zgâria o frunză
(nu știu)
sau poate stihii
se prelingeau
în stânci.
Încolo, piatra.
Mai moțăie luna
de noaptea trecută
Mi se pare neadevărat ținutul
Se mai roagă ierbi
Sau crucile potecilor.
Orbitoare vârtejuri închipuite ciulini
De fapt, nisipul
De fapt: gol.
Vântul va fi sec
și fântâna ca puroiul
de sub o plagă. Lipsește
exact nasturele sensurilor.
Trecut eliminat
Sensul versurilor
The poem explores feelings of desolation, alienation, and the search for meaning in a seemingly empty world. The imagery evokes a sense of barrenness and decay, highlighting the absence of purpose and the weight of a forgotten past.