Versuri corectate și adnotate
Eu am desfășurat soarta-mi de orfanpe masă, ca pe o hartă.Am trasat itinerarulprin locurile mele din vânt.Cei care vor veni nu mă vor găsi.Cei care speră nu există.Și eu am băut licori furioasepentru a transmuta chipuriîntr-un înger, în pahare goale.
În fine, două mâinicuprind pântecul,ca să nu crape de râs.Dar nu-l mai găsesc.Una din mâini se ridicăneliniștită,ca să șteargă sudoarea frunții.Dar fruntea nu mai există.Cealaltă mână aleargăspre inimă, ca nu cumvasă sară din piept,dar nu mai găsește decât un gol.Mâinile recad amândouă,recad leneșe, pe genunchi,dar nu mai găsesc genunchii.Acum, într-o palmă plouă.Din cealaltă crește iarbă.Ce … Citește mai mult
Nimic nu va mai veni.Primăvară nu va mai fi.Calendare de mii de ani o prevestesc tuturor.Dar nici vară și nici ce sună atât de frumosprecum „văratic” –nu va mai veni nimic.Să nu plângi,spune o muzică.În restnimeninu spunenimic.
Sfâșierea, pustiul, înstrăinarearedevenind – sus –dansdupă ce însemnaseră haos.Cer închegat.Rânduire. Și?Mă zgâria o frunză(nu știu)sau poate stihiise prelingeauîn stânci.Încolo, piatra.Mai moțăie lunade noaptea trecutăMi se pare neadevărat ținutulSe mai roagă ierbiSau crucile potecilor.Orbitoare vârtejuri închipuite ciuliniDe fapt, nisipulDe fapt: gol.Vântul va fi secși fântâna ca puroiulde sub o plagă. Lipseșteexact nasturele sensurilor.Trecut eliminat
Cerneală și singurătate.Alb și negru. Măcaratâta rămână.Măcar timpul plecat.Cerul rupt pe fântână.Câmpul nearat.Ziua sfâșiată-n cetate.Măcar negru-i curat.Casele, niște litere, se văd poateașa de albe, din pricină că-n jur(pe nici o lumină nu jur,pe nici un nenufăr)e-ntuneric..Doar pe negru, albul e clar.Doar pe varegrul se vede senin.Singurătate și venin.Lume de-apoi.Marele Urât. Prinți, copoise-nhață unii pe alții … Citește mai mult
Scutul-i ca oglinda care-absoarbetotu-n ea, tăcut; deschis cândva,înecând apoi răsfrângeri oarbede finite locuind deja.Depărtări de stirpe, de prisossă nu mai nege, și de-obiecte,de realități crescând directe(totul însă-ntors pe dos),și mărturisindu-le-n risipă.Căptușit cu faimă și-ntuneric,se-odihnește coifu-apoi, prea mic,nici cât giuvaierul din aripă,pe când, parcă-n plâns, bogat și-istericcade învelișu-i din nimic.
Fără frumusețea ta, frumusețea lumii e scrum și cenușă.Fără brațele tale, brațul oricui e pentru mine lat de spânzurătoare.Trăiesc numai ca să măsor, în fiece clipă, neîndurarea morții.Fără ochii tăi, ochii mei nu văd decât întuneric,Nimic nu mai are glas, stinsă e orice lumină.Ce grea e moartea într-un univers care el însuși moare.Fără numele tău, … Citește mai mult
Sic transit… I.Acolo, unde nu-i nimeni,Nici umbre,Unde se ducMulțime de ani,Și zgomotul zilei,Și tăcerea nopții…Unde toate sunt știute…Acolo, spun călătorii,Că numai rafale de focSe denunțăLugubru, metalic,Din minut în minut.Acolo, unde nu-i nimeni,Și nu mai trebuieNici un cuvânt. II.Și iată, ne-a surprins searaPeste zi nefiind nimic.La felCa de atâtea ori.Povești…De muncă,Lene,Banchetul din umbră,Sau timp de fericire.Și, … Citește mai mult
Nu poți aprinde marea, nici omul să-l convingiCă fericirea multă adeseori înșală.Căci cupa care-i plină, ușor chiar de-o atingi,Se varsă. Dar intactă rămâne cupa goală.
Am fost clădiți,ca să ne astâmpărăm setea,de noi înșine,cu Roua Viselor,prin gările pustii ale Absurdului,unde se pare că nu vine niciodată,trenul Luminii Divine,pe care o așteptăm,la peronul propriului nostru Destin,desculț și tremurând de frig,în mocirla acestei Existențe,a Deșertăciunii,pentru care am devenit,simple Statui Vivante,așezate prin vitrinele,pline cu neoane stridente de Cuvinte,acoperite de strigătele surde,ale Durerii.