Ion Caraion – Sâmbăta
Seară.Acolo nu eram.Aici nu suntem.Omul se oprise la mijlocul ploii și se bătea singur.Vântul se oprise la mijlocul cerului.Poate cade fantoma de pe sârmă.E frumos peticul acela de cer.
Ion Caraion
Ion Caraion – Anamorfoze – VII
Îi așezau singurătății pleduri mărunte,albeau pădurea să nu creadă în copaci,taci, taci, taci, taci, taci, taciși pietrele muntelui să nu creadă în munte.O, mică șopârlă cu care-mi pansez gândurile,dansează sticlos.Acolo, în singurătate, m-am coborâtdin ce în ce mai jos.
Ion Caraion – Umbre și Ele Obosite Scaunele
Umbre și ele obosite, scaunele.Tavanul e rănit pe alocuri de o lampă.Absorb lumina fără vlagă obiectele din restulodăii ca o grotă. E vată sau norul?Tăcerea, vestea, încetulmers a fel de fel de obsesii..Tavanul e rănit pe alocuri de o lampă.
Ion Caraion – Printre
Vrăbiile au ruginitcopiii sunt serioși și spun ta-ta-taoamenii fac orașe, flaute, gesturi și spun tu-tu-tuse-nvață bătrânii să mintăpururi același timpulvăzduhul pururi acelașitu-tu-tu… ta-ta-ta…la interogarea magilorta-ta-ta… tu-tu-tu…se deschid lucrurile se închid lucrurilecine se apără de vorbe și cine apără vorbele?
Ion Caraion – Mă Voi Opri la Vitrina Unei Bijuterii
Ca să văd o șopârlă de aur.Pătrunjelul sălbatic a podiditfruntea zeului. Iesfetele pe prispă, au frânghii în mânăși mână o herghelie de fluturi.A fi depresiv nu-nseamnă a gândi.N-amestecați bolile cu-ndeletnicirile minții.Râul acela a fost femeia pe care o-nsămânța soarele.Pantofar la coșmare, crepusculul,umblă-n zdrențe pe-acoperiș.Drumul zornăie pe câmp.
Ion Caraion – Ca o Plagă, Aerul
Ca o plagă, aerul.Haosule,înconjoară colinele.Ai făcut-o.O ceață germanică tremură-n aer.
Ion Caraion – Cerneala și Singurătatea
Cerneală și singurătate.Alb și negru. Măcaratâta rămână.Măcar timpul plecat.Cerul rupt pe fântână.Câmpul nearat.Ziua sfâșiată-n cetate.Măcar negru-i curat.Casele, niște litere, se văd poateașa de albe, din pricină că-n jur(pe nici o lumină nu jur,pe nici un nenufăr)e-ntuneric..Doar pe negru, albul e clar.Doar pe varegrul se vede senin.Singurătate și venin.Lume de-apoi.Marele Urât. Prinți, copoise-nhață unii pe alții … Citește mai mult
Ion Caraion – Schimb
Ca două mari oglinziÎn care crezi că veziȘi numai tot pe tineTe regăsești răsfrânt,Unul pe lângă altulAlunecăm, dând totulȘi reprimind mereuCe-am dat și până când.
Ion Caraion – Carusel
Patronul asfaltat și idealscoate troile din cal.Raiul tău de tinicheamurdărise steaua mea.Se zbătea într-un păhuidimineața nimănui.Prin pociumbi și prin stobori –cobori, drumule, cobori.Noaptea vine alt cal mortsă se uite-n pașaport.Ciocârlia îmi trimiteîntr-un cântec, stalactite.Și râmă ca vierii-n fântâniochii ierbii, acuma bătrâni.
Ion Caraion – Sfâșierea, Pustiul, Înstrăinarea
Sfâșierea, pustiul, înstrăinarearedevenind – sus –dansdupă ce însemnaseră haos.Cer închegat.Rânduire. Și?Mă zgâria o frunză(nu știu)sau poate stihiise prelingeauîn stânci.Încolo, piatra.Mai moțăie lunade noaptea trecutăMi se pare neadevărat ținutulSe mai roagă ierbiSau crucile potecilor.Orbitoare vârtejuri închipuite ciuliniDe fapt, nisipulDe fapt: gol.Vântul va fi secși fântâna ca puroiulde sub o plagă. Lipseșteexact nasturele sensurilor.Trecut eliminat