Versuri corectate și adnotate
În numele poporului român,În numele a ceea ce mă doare,Înaintez recurs fără scăpareCerescului și absolut stăpân.Noi dacă pe aici ne mai târâm,Fă-i monument, că nici mormânt nu are,Lui Ion, întregitorul de hotare,Trimis acum pe celălalt tărâm.Nu vom putea trăi cu frica-n sân,Momentele de demnitate rare,Trăiască veșnic România Mare,Ce numai sieși își va fi stăpân.Îl cheamă, … Citește mai mult
Din huma grea de germeniSe-nalță rodu-n muguri…Prin arbori urcă sevaSub cerul ars pe ruguri…În zvon de primăvarăSclipesc prin ierburi flori,Sideful înserării,Plutind prin puf de nori…Chemări cu ritmuri sfinteSub cerul larg se-aprind…Amurguri arse-n zareCu flăcări le cuprind…Tu ești tot mai departeDe mine mai străin…Și nu știu, Primăverii,Sau ție, mă închin!
Balconul mi l-am închisfiindcă nu vreau s-aud plânsuldar înapoia cenușiilor zidurinu se-aude altceva decât plânsul.Sunt mult prea puțini îngeri ce cântă,sunt mult prea puțini câini care latră,în palma mâinii mele-ncap mii de viori.Dar plânsu-i un câine imens,plânsu-i un înger imens,plânsu-i o vioară imensă,lacrimile pun căluș vântuluiși nu se-aude altceva decât plânsul.
Oricum.Acolo era timp, era calm, era drumîn toate părțile..Niciodată nu va mai fi ieri.Praful ninge cărțile,o ninsoare uscată.Acolo, aici: nicăieri.Nicăieri, niciodată.
Timpul petrece-ncet.Noi să sperăm că nu vinenimeni flămând de Poet.Totuși, mi-e dor de oricine,chiar de-o pisică. Bucegiipante eroice sapă.OMUL anunță: exegi…Tace vertebra de apă.Casa e ultima-n noapte.Stă farfuria pustie.Cred că-au ajuns la o mieșoaptele fără de fapte.„O”, sau „oho”, sau „ei și?”Iată, așa se petrecetimpul, din mie în zece,timpul zadarnic și receal continentului Psi.
„La apa Vavilonului…”tulburând clipele somnuluighiersu’ îl zideai la lumânaresemn de duh în răbdare.Vorbele în semănaremelodizau zarea cu zarela apa Vavilonuluitulburând clipele somnului.Rodire în întrebaretaină: cuvintele Domnuluimarea în bobul de saretulburând clipele somnului„La apa Vavilonului…”
Numai nevăzând vă pot vedeaeste adevărat sau poate să existe.Mă mișc fără să mă mișcanimalele triste.Vorbesc fără să vorbesc,o piatră gânditoare,copil bolnav privindu-și degetelecare-i încep alte picioare.
Roma, 29 iunie 1922.Sunet înăbușit de pierduteamintiri reverberează.fiori de umbră se ivesc.Dintr-o rază brusc s-a trezitun fir de apă calm și limpede.grădini amuțite se-arată.Și acest refugiu amărâtoglindit într-o jucărie rătăcită.O, obraji rozalii, o, tâmple albăstriio, suavitate de ochi fără gânduri
Cântă la vârful pinuluio pasăre s-a oprit,tremurând, pe trilul lui.Stă, săgeată, pe ramură,se estompează între aripiiar în muzică se varsă.Pasărea este o așchiecare cântă și arde viupe o notă galbenă.Ridic ochii: nu este nimic.Liniște pe ramurăpe ramura spartă
Din nou desăvârșitami-e bici și mă dezleagă;s-a dus și ziua-ntreagă:bătu de trei, de nouă, și e seară.Odată cu ursitace moartea ia în șagă,norocul nu-mi dă-ntreaga pace iară.Cu-a anilor povarămă împăcasem de mai multă vremeși-aveam arvuna vieții viitoare,promise de-o pocăită vrere.Pierde mai mult cin’ mai puțin se temela ultima plecare,luptând, bazat pe propria-i putere,cu vechea-nvăpăiere:când la … Citește mai mult