Versuri corectate și adnotate
Începe oare început, sau totu-i doar perpetuu ciclu;cum mobila, din lemnul de copac, nu-i din semințenăscute-n luminișuri dintr-un putregai de foste ființeși, Dumnezeu, ce-n joacă ne-a făcut, o să mai facă.. e arbitru?!?și cel ce-ncearc-avid să strângă, fals să se delimiteze,nu-i oare om ce-ncearcă, el, să devină un popordintr-un amestec de-alte și-alte nații, un migrator..că … Citește mai mult
Sus, în orașul efebilor,Pan suferindul – susploile scotochii verzi ai copacilor.Dansul lichid, șerpuitumblă prin ochii bolnavului –trupuri mereu mai albastreși biciuie carnea.Și din fiece fluier al naiuluiies uriașe omizi – dar nici unanu-și mai întoarce spre dânsulunicul ochi.
Sfâșierea, pustiul, înstrăinarearedevenind – sus –dansdupă ce însemnaseră haos.Cer închegat.Rânduire. Și?Mă zgâria o frunză(nu știu)sau poate stihiise prelingeauîn stânci.Încolo, piatra.Mai moțăie lunade noaptea trecutăMi se pare neadevărat ținutulSe mai roagă ierbiSau crucile potecilor.Orbitoare vârtejuri închipuite ciuliniDe fapt, nisipulDe fapt: gol.Vântul va fi secși fântâna ca puroiulde sub o plagă. Lipseșteexact nasturele sensurilor.Trecut eliminat
Crucea fără brațedragoste fără credințăpoetulpe malul apei maricurată și moartăașteaptă să vinășarlatanul.poezia-io rană deschisăultima zvâcnire a sângelui.imaginea înțepenităa lumii
Să nu te bucuri, nu, prea multde viață, de acest tumultcare te face să-ți închipuică nu-i tot una cu nisipu-isă nu-ți închipui… Căci așa e:ea face dintr-o vâlvătaiecenușă; din cenușă – vântși din ce-i vânt face-o odaiefără pereți, fără cuvânt.
Potopul ploii s-a topit în sine,Furtuna toată s-a făcut nimic.Serghei Esenin, mi-i urât cu tine,Și silă mi-e privirea să-mi ridic. (..) Tu n-ai să scuturi frunzele ursuze,Nici n-ai să dai prin cântece îndemn,Neputincioase, roșiile-ți buzeSunt pironite pentru veci pe lemn.Pentru vecie, brațele și aniiȚi-a desfăcut stelarul tău PilatO Eli, Eli, Lama Sabachtani,În asfințit coboară-mă treptat.
Ce durere e în soare?O durere ce se simteZiua lungă, ziua mare.Ce durere e în fructe?Strugurii se coc, tristețe –Ce durere e în fructeCând stau sus pe creangă, supte.Cine plânge-n ziua mareOchii nevăzutei fețe?Soarele s-a auritDar nu e la asfințit
Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate?Cum om fărâmă-n plămădire-i și lumea-i om în unicate?Cum gându-i o înlănțuire de ergi înșiruiți… conștiință?…Cum nu-i și fier din plăsmuiri, ce sunt… cum de nu-i ființă?Cum cuarțul ce-n cristale ține e evident că de el știe,Cum și carbon și musca țețe au toți tipar de cum să fie?Cum … Citește mai mult
Lumina îi venea din zenit.Așa e-n Auvers mansardaunde-a trăit parcă luni – a trăidacă acoperă-n cazul datnesfârșitul.Van Gogh, Crist al nostru.Zeu vrajbei. În cumpănă cu exploziilesolare.Încăpereastând martoră. Doar lucarnaprin care ceru-și vărsa teroarea ca printr-o pâlnieîntr-un singuramarpahar.
Era-n fața ochilor azi dimineață.Mein Gott! Meine Frau!Ca un pe-scripeteSuiau coborauMutele sumbreTorențialele țipete.Totdeauna au venit la mine arătări, umbreDe oameni care fuseseră și nu mai erau.