Versuri corectate și adnotate
În cadrul vieții tale, plinăDe-atâta artă și lumină,Ca prototipul genial,Creat de-acele minți mărețe,Plină de foc și frumusețe,De cel mai gingaș ideal.Te-aud, te văd și nu pot spuneEști interpretul sau anumeFiința care a trăitÎn mintea geniului careVisat-a fară de asemănareUn tip ce-n lume n-a găsit?
Încreat.Cu treptele supui văditei galeSfânt jocul în speranță, de pe sund,Treci pietrele apunerii egaleSupt văile respinse, ce nu sunt.Ți-e inima la vârste viitoareCa șarpele pe muzici înnodat,Rotit de două ori la mărul-soare,În minutare-aprins – și încrestat.
Neant.Astupă fluierul, vioaraOprește-o să mai sune.Vreau să amuțească tot ce cântă,Flaute, naiuri, orgi și strune.Vreau să adoarmă toate,Să nu răzbată nici o șoaptă.Să văd că viața-i spânzuratăÎntr-un albastru fund de noapte.Tăceți copaci, tăceți fântâni,Ca și cum viața n-a-nceput,Pământul nostru să rămâieÎn cer și soare, orb și mut.Căci ar ajunge o silabăRostită nu pot ști de … Citește mai mult
Tu, oră, pleci, îți stingi măsura.Și aripa-ți mă rănește-așa.Și singur: ce să fac cu gura?Cu noaptea mea? Cu ziua mea?Iubită eu nu am, și nici cămin,nici loc cum dat e fiecărui.Și orice lucruri, cărora mă dărui,mă cheltuiesc și-adânci devin.
De este vreo fată, în țara asta largă,Neomenoasă, crudă și fără Dumnezeu,Nu știu cum se întâmplă, că o întâlnesc euȘi-n scurtă vreme-ajunge, apoi, să-mi fie dragă.De este, însă, alta, în stare să-nțeleagăUn suflet, și duioasă, și candidă mereu,Oricât de tandru, gingaș, cu dânsa aș fi eu,La cel mai prost bărbat, ea sigur o să meargă.Eu … Citește mai mult
Ce timp urât, ce noapte neagră,Dansează frunzele cu vântul,Certate-s stelele cu luna,Roteste lin, murind pământul.Ce aer greu, ce piatră-n suflet,Suspină-n freamăt mut copacii,Adormă inima-nghețată,La orizont răsar doar salcii.Ce sete tulbure de soare,Ce gust pătrunzător de zarnă,Te-am întâlnit în plină toamnă,Te las, mă lași, în plină iarnă.
Un cer adoarme. Altul, pe sub noi,Mai limpede se urcă-n dimineață;A stelelor cenușă în convoiȘi-o scutură, schimbându-se la față.Vezi semnul? Din durerile de ieriO bucurie nouă se-mplineștePrecum ades, prin valuri de tăceri,Din umbra mea, obrazul tău zâmbește.
Trecut-au ani, dar umbrele se-ntindca și atunci când totul înflorea,mai tânăr, mai curat, mai mirosinda vers pe care cerul îl scria.Cuvintele i se scurgeau fierbințiîn raze încărcate cu fiorice scuturau petale și dorințipe-nsingurări de fluturi călători. Mai cad și-acum, pe umbre de-amintiri,visări din cerul timpului trecut,în stropii neuitatelor trăirice, în adânc de suflet, s-au născut.Sunt … Citește mai mult
Oh, fuga celui singurCătre Singurul,După modelul căruiaCurg izvoareleȘi se formează avalanșeleCâtă spaimă și cât eroism,Câtă singurătate.Când se depărtează de mineO urmezGata de orice,Cu sufletul la gură.Când se întoarce,Mă ascund înspăimântatăȘi încerc să dispar.Fuga celui singurDinspre și spreCentrul singurătății,După modelul căruiaFac marile valuri!
În fine, două mâinicuprind pântecul,ca să nu crape de râs.Dar nu-l mai găsesc.Una din mâini se ridicăneliniștită,ca să șteargă sudoarea frunții.Dar fruntea nu mai există.Cealaltă mână aleargăspre inimă, ca nu cumvasă sară din piept,dar nu mai găsește decât un gol.Mâinile recad amândouă,recad leneșe, pe genunchi,dar nu mai găsesc genunchii.Acum, într-o palmă plouă.Din cealaltă crește iarbă.Ce … Citește mai mult