Firdousi – 96 Kei Kavus Nașterea Lui Sohrab

Nouă luni dacă trecură peste fata de-mpărat,
un copil aduse-n lume: viu Crai-Nou strălucitor.
Ai fi zis că este însuşi Rostam, trup-de-elefant,
ori Sam, leul, ori Nariman. Gura mică-i surâdea,
chipu-i strălucea; de-aceea maică-sa i-a zis Sohrab.
Nici o lună nu-mplinise fătul şi-ți părea de-un an,
lat era în piept ca tatăl lui, Rostam, fecior lui Zal.
Nici trei ani n-avea când arcul începu a mânui;
la cinci ani dădu dovadă c-avea inimă de leu.
Când atinse apoi vârsta de ani, zece, nimenea
nu putea să-i stea-mpotrivă. Merse drept la Tehmime
şi-o-ntrebă cu îndrăzneală: „Pentrucă-s mai mare eu
decât frații mei de lapte, şi, boltită, fruntea mea
se înalță peste ceruri, spune-mi din ce neam mă trag,
din ce vită, şi ce-anume se cuvine să le spun,
când m-or întreba de tată. Dacă nu vrei să-mi răspunzi,
nu te voi lăsa cu viață printre cei din lume mari.”
Mumă-sa-i zâmbi: „Ascultă, nu te mânia, ce-ți spun
să te bucure: eşti fiul lui Rostam, trup-de-elefant;
te-ai născut din seminția lui Nariman-Sam-Destan,
fruntea-naltă ți-i cât cerul, căci te tragi din neam măreț.
De când lumea-a zămislit-o Ziditorul, n-a mai fost
cavaler fără de seamăn ca Rostam; şi n-a mai fost
om ca Sam al lui Nariman niciodată pre pământ:
nu-ndrăzni s-atingă fruntea lui nici rotitorul cer!”
Apoi maică-sa i-aduse un răvaş de la Rostam
cel războinic arătându-i trei rubine mari şi trei
giuvaericale de-aur dăruite tot de el
din Iran (pe când lumina zilei o vedea Sohrab)
şi-nsolite de-o scrisoare. Ea îi zise: „Fiul meu,
cată spre aceste daruri şi fii recunoscător;
tatăl tău ți le trimise, o, feciorul meu viteaz!”
şi adause acestea: „Dar ai grijă-Afrasiab
taina noastră să n-o afle că-i duşmanul lui Rostam,
si Turanu-ntreg se zbate, geme sub călcâiul lui.
Fie să nu te urască şi să nu doboare fiu
doar din ură pentru tata! Dacă tatăl tău ar şti
că arăți cum te văd însămi, fruntea lângă cer purtând
printre cei ce-o poartă astfel, grabnic te-ar chema la el,
şi durerea-atunci ar frânge inima în maică-ta!”.
Sohrab îi răspunse : „Nimeni de pe-acest întreg pământ
n-o să țină taina-aceasta! Toți din cei mai-mari şi bravi
şi bătrâni vorbesc de-nalte fapte ale lui Rostam;
când atât de strălucită mi-i obârşia, de ce
mi-ai ascuns-o după văluri? Vreau în fruntea unei oşti
de viteji tiurci, fără număr, să mă pun; voi răsturna
de pe tronul lui pe Kavus; urma şterge-voi lui Tus;
şi nu-i voi lăsa în viață nici pe Gurguin şi nici
pe Gudarz, Guiv, Kostaham, care-i fiul lui Nevder,
şi nici pe viteazul Bahram; dărui-voi lui Rostam:
calul, buzduganul, coiful cel şăhesc, şi-l voi urca
pe-al lui Kavus tron; pe urmă, din Iran m-oi răsuci
spre Turan să dau năvală şi cu şahul să dau piept;
eu voi fi stăpân pe tronul şahului Afrasiab,
sulița mea sulițând-o peste Soarele măreț;
te voi face o şăhiță peste-acest întreg Iran;
leu voi fi în bătălie. Fiindcă tată mi-i Rostam
şi eu fiindcă-i sunt feciorul, pe alt şah nu-l voi lăsa
lumea s-o împărătească; pentru ce ar mai purta
stelele pe cap coroană, Soare, Lună, când lucesc?”