Firdousi – XVIII Yezdegherd Scrisoarea Lui Yezdegherd Către Mahut Suri și Către Merzebanii Din Korasan

Yezdegherd, stăpânul lumii, când se îndreptă spre Merv,
să ajungă la satrapul țării, Mahui Suri,
îi trimise o scrisoare plină de mâhniri adânci
și cuvinte mișcătoare. Cu neliniște în piept,
ochii înecați în lacrimi, își chemă un scrib dibaci
dând frâu slobod el simțirii care-adâncu-i frământa.
După ce-l slăvi pe-Acela ce-i al lumii Ziditor,
pe Stăpânul ce-nțelept e și e binefăcător,
Șahul care-nsuflețește Soarele, planeta Mart,
să alerge în rotire, care-ocârmuie la fel
elefantul și furnica, și când lui îi e pe plac,
iscă lucruri din genune fără a avea tipar —
scrise șahul și acestea: „Nenorocul s-a ivit
dinainte-ne, și țara noastră vlaga și-a pierdut
și întreaga-i strălucire. Suferința ne-a-ngustat
lumea, de pe când în luptă Rostam a pierit pe câmp,
de-o străină mână-a unui Saad, fiul lui Vakkas,
om ce n-are neam, nici țară, nu-i mintos și nici vânjos.
Câtă vreme oastea-arabă e în porți la Tisifun,
și vâlcelele și codrii ne despart, la luptă mergi
cu oștenii tăi și-adună neamul pers sub steagul meu!
Însumi voi urma ștafeta asta și ajunge-voi,
precum vântul, lângă tine, o, tu, fiu din neam persan!”
Își alese din alaiu-i olăcar, un om cu cap
și bun sfetnic; de-atât sânge inima-ngroșată-n piept,
chipul palid ca rășina, scrise alt răvaș la Tus:
„Slavă naltă, preamărire Șahului-judecător
care-mparte tron, putere, prețuire, și-i Stăpân
pe izbândă, măreție și coroană. Tot ce-i viu,
de la picioruș de gâză pân’ la aripă de șoim,
elefantul din țărână, crocodilul din adânc —
toți i se supun doar vrerii și doar legilor Lui, toți
nu răsuflă până voie nu le dă Stăpânul lor.
Domnul de ne dă putere, soarta de ne-o împlini
dorul inimilor noastre, noi vom recunoaște-atunci,
darnici foarte, -aceste fapte bune și vom răsplăti
ajutoarele primite. Dar ați prins de veste toți
că doar zodii împotriva noastră au dezlănțuit pe-acești
josnici șerpi cu chipul și cu ochi de Ahriman,
fără de înțelepciune, fără cinste, nici comori,
fără tron și fără fapte și virtuți, care-au pornit
să nimicnicească-o lume! Giuvaeruri și comori
se împrăștiară-n lume și țărâna de prin gropi.
multe hârci umplu; aceasta hotărâ mărețul Cer.
Părăsită-mpărăția-i la ăști ticăloși arabi
care seamănă cu corbii, de pricepere-s lipsiți
și-s lipsiți și de știință și de nume, cinste, cin.
Nuşirvan văzut-a-n visu-i: strălucirea-acestui tron
va pieri, și mii, o sută de arabi vor năvăli
ca turbatele cămile-opritoarele rupând —
și vor trece fluviul Tigru, și-un fum negru s-o-nălța
pînă la Saturn. Recolte pirjolite-or fumega
din Iran și Babel; lumea va pieri; străbunul foc
de prin temple se va stinge, și făclii de Noo-Ruz și
Sade păli-vor toate; mândre creste de serai,
unde șahii mari șezură, dintr-o izbitură doar
se vor prăbuși, pe lespezi, drept în mijloc de meidan.
Visu-acela se-mplinește abia astăzi: schimbător,
cerul ni se-ndepărtează, și tot ce în lume-a fost
mare-i umilit, și soarta-i nalță pe acei umili;
tot ce este rău în lume se împrăștie sub zări,
sărăcia-nvederată-i, fericirea a pierit.
Fiecare țărișoară vrea să-și nalțe un ‘stăpân,
demon hîd și rău; și semne prevestesc din zodiac
noapte-adâncă și lumina lucitoare pâlpâie
și e gata să se stingă..
Sfat ținurăm în divan
cu toți pahlivanii noștri; după lungi precugetări,
am căzut la învoială-asupra ce va mai urma.
Vom căra cu noi coroană, tron, pecete-inel de șah,
mântii din Bizanț aduse, din Kașmir și din Kitai,
lucruri foarte prețioase care-acum ne sunt în mâini,
precum cele ce-s țesute în Bizanț și Taief,
și brocart în fir de aur, și bucăți de ștofe și tot
ce merită să fie dus, și toți cei din serai,
și strânsură de merinde pentru, când nu vom avea.
Patruzeci de mii, plăvanii la chervane înjugați
vor cărăuşi belşugul holdei coapte de susan
si pe urmă-n şir vom pune şi cât vor putea căra
două-ori şase mii de cară scârţâind sub snopi de grâu.
Un mubed plin de prevederi va aduce roşu mei,
rodii coapte şi fisticuri; două mii de-ncărcături
dintre-aceste soiuri fi-vor duse pe cămile-n şir,
cămile din Bactriana
Adăstând cerescul glob
vrerile să şi le-arate, pune-vor în carul tras
de plăvani: grămezi de sare, -o mie de încărcături;
şi o mie de curmale, şi o mie de zahar
fi-vor gata, numărate. Şi din cele patru zări,
robii noştri aduna-vor şi căra-vor în cetăţi
patruzeci de mii de buturi de pastramă, şi-or veni
şi trei sute cară pline cu naft negru, -n două luni.”
Şahul după ce pecetea-şi puse pe acest răvaş,
căpeteniei-de-oaste i-l trimise; un vestit
cavaler născut sub zodii bune se înfăţişă
dinaintea lor, în mână cu împărătesc răvaş.