Firdousi – 99 (1095) Kei Khosro Afrasiab Îl Zvarli pe Bijan în Temniță

Lui Guersivez poruncă îi dădu Afrasiab:
„Lanțuri grele pregătește și o temniță-n pământ
leagă brațele-amândouă ale lui Bijan în fier,
ferecă-l din tălpi în creștet într-un lanț de la Bizanț
mai vârtos decât otgonul unui pod, și-așa legat,
țintuiește-l în piroane; și pe urmă dă-i un brânci
să se prăbușe în groapă, greu, cu capu-n jos, nicicând
să mai vadă Soare, Lună!.. Ia cu tine elefanți
și pornește-te să-mi cauți stânca divului Akvan
piatra ce stăpânul lumii-a smuls-o din al mării-adânc
și-a zvârlit-o în pădurea din Kitai — cu piatra grea
mă vei răzbuna-mpotriva lui Bijan; să mi-o aduci:
elefanților sălbatici pe spinare să le-ncarci
astă lespede ce-nchide gura gropii lui Arjang,
și-ăpoi pe deschizătura gropii lui Bijan s-o pui,
căci îl vei lăsa să zacă la-ntuneric până când
chinu-l va lipsi de minte. Cu un pumn de cavaleri
vei intra vuind ca vântul în serai la Manije,
fata cea nerușinată care neamu-și necinsti,
pustiindu-l; păcătoasa o vei despuia smulgând
diademu-i de pe frunte, glăsuindu-i într-astfel:
« 0, odraslă blestemată și nemernică, nu ești
vrednică de tron, coroană; dinaintea celor șahi
umilitu-l-ai pe tata, neamul ți l-ai înjosit
să se târîie în pulberi! » Goală s-o târăști de păr
până-n temniță și spune-i: « Uită-te în groapă-aici,
și zărește-l pe acela-ntrezărit de tine-n tron..
I-ai fost dulce primăvară; mângâie-l acum cât vrei,
fii în temnița îngustă preaplecata roabă-a lui! »”
Guersivez făcu întocmai precum șahul porunci;
pe sub cea spânzurătoare îl trecură pe Bijan
și cu mîinile legate îl târâră spre gropan.
Guersivez dădu poruncă, de la creștet până-n tălpi
tot în fiare să-l încarce, și-ntr-un lanț de la Bizanț
să-i încolăcească trupul, iară mîinile-n cătuși;.
puse să îi nituiască lanțurile-n cuie mari —
pe împovărații fauri cu baroase de oțel;
îi dădură brânci în groapă și rostogoliră-apoi
lespedea pe gura gropii.
De-acolo Guersivez
năpustindu-și cavalerii la prințesă în serai,
lăsă jafului să cadă giuvaeruri și comori,
smulse unuia un sipet plin de aur, și dădu
altuia coroană de-aur. Despuie pe Manije
de veșminte, și desculță și cu capul dezgolit,
o târî la gura gropii, cu amarnic chin în piept,
și obraji scăldați în lacrimi care-i șiroiau fierbinți.
Și pe urmă-i zise : „Uite, ăsta-i noul tău lăcaș
unde vei rămâne pururi slujnică!” Și Manije
mai rămase-acolo frântă de durere, și din piept
picături de sânge proaspăt podidiră pe obraji.
Rătăci-n deșert, nebună, și boci; și când trecu
astfel ziua și-apoi noaptea, se apropie țipând
de gropan, și-o scobitură își deschise strecurând
doar o mână. De pe-atuncea, Soarele cum răsărea
de pe crestele de munte, Manije se și pornea
pe la porți să ceară pîine; după zile lungi de-ocol,
pîinea o-mpingea în groapă prin cea bortă ce-o scobi,
și-o dădea scăldată-n lacrimi lui Bijan înlănțuit.
Întru-această sărăcie își ducea amarul trai,
suspinând, bocind zi-noapte, pururi temnița veghind.