Și-un pom crescu. O, pură depășire!
O, cântă-Orfeu! O, în auz pom mare!
Totu-a tăcut. Dar chiar în amuțire,
fu început și semn și transformare.
Și s-au iscat din liniște-animale,
din codrul clar, de cuib, culcuș, desprins;
și nu din vicleșug sau spaimă-au prins
să fie-n ele-atâta de domoale,
ci din auz… Glas, răgete pustii
părură mici în inimi. Și-unde doar
colibă fu, mai ieri, spre a primi
aceasta, loc de pofte-ntunecat,
cu o intrare-ai cărei stâlpi tresar –
un templu în auz tu le-ai creat.
Sensul versurilor
Poezia descrie o transformare profundă, pornind de la un simplu pom și evoluând spre crearea unui templu prin puterea auzului. Liniștea inițială dă naștere unei noi realități, unde chiar și animalele devin domoale sub influența sunetului, iar un loc umil se transformă într-un spațiu sacru.