Din orașul dens, mai cuminte,
ar dormi, visând înalte terme,
duce-n febră drumul de morminte;
și ferești din ultimele ferme.
Îl urmează cu-o privire rea.
Și-n grumaz mereu le simte-așa
când se pierde, nimicind de-o parte
și de alta, până se desparte,
implorând, își urcă-n ceruri, frânt,
golul, și privește-n prejmă iute
să nu-l bată vreo fereastră, poate.
Pe când apeducte-ndepărtate
cheamă, cerurile-i dau tăcute
golul lor în schimb: etern veșmânt.
Sensul versurilor
The poem depicts a desolate landscape, contrasting the remnants of ancient Roman grandeur with a sense of urban decay and isolation. The speaker feels pursued and vulnerable, seeking solace but finding only emptiness in the vastness of the surroundings. It's a reflection on the passage of time and the fading of past glories.