Versuri corectate și adnotate
Viermi călători.Viermi călători, înaripați, pe roate,Viermi cărora li s-a repartizatUn cimitir mai nouȘi mai modern;Valuri de viermi,Cadavre vechi mutateÎn mai ambigua eternitateA unui secularizat infern:Valuri de viermiMigrând în cripte noi,Viermi călătoriSpre ziua de apoi,În timp ce-n viitorul lac, mai fermi,Peștii vor învăța să fie viermi.
În satul în care mă-ntorc.În satul în care mă-ntorcCeasuri cu cuc sfarmă vremeaȘi mari bucăți de tăcereZac sparte în praful din drum.Acele se învârt cu hărnicie,Arătând mereu ceva de neprivit.Orele au căzut de mult,Acele aleargă fără sfârșitȘi dezorientat, când și când,Cucul apare și-anunțăSfârșitul lumii, cântând.
Rondelul orașului din Indii.Spart a fost orașul mareDe a vremei vitregie:Peste moarta gălăgieCresc copacii până-n zare.S-a uitat ce-a fost urgie,Ce-a fost fală și-nălțare:Spart a fost orașul mareDe a vremei vitregie.Într-a soarelui magieStrălucesc porfiruri rare,Urme șterse tot mai tareDin străvechea energie..Spart a fost orașul mare.
Umbre și ele obosite, scaunele.Tavanul e rănit pe alocuri de o lampă.Absorb lumina fără vlagă obiectele din restulodăii ca o grotă. E vată sau norul?Tăcerea, vestea, încetulmers a fel de fel de obsesii..Tavanul e rănit pe alocuri de o lampă.
Patronul asfaltat și idealscoate troile din cal.Raiul tău de tinicheamurdărise steaua mea.Se zbătea într-un păhuidimineața nimănui.Prin pociumbi și prin stobori –cobori, drumule, cobori.Noaptea vine alt cal mortsă se uite-n pașaport.Ciocârlia îmi trimiteîntr-un cântec, stalactite.Și râmă ca vierii-n fântâniochii ierbii, acuma bătrâni.
Soarele-n becităiat, acru.E un masacru.Vei veni. O să treci.Tulbure. Pesemnede mult a fost amiază.Limbajul eșueazăîn scheme, în semne.Ca și când ghearesângeră amurgul.Pe tot burgulpică sare.Ce lazaret..Ai trecut? Ai venit?Nadir și zenitse-amestecă-ncet.
Până la ciocnirea cu soareleNimeni n-o să observe decorul.Coroanele mâinilor, paharele,Au căzut și le-a băut covorul.Din trufia foștilor regiȘi gestul înalt zugrăvitA rămas un cartier de poteciPentru musca, vârf de grafit.Sus, pe cadranul inutil gradat,Timpul fuge cu piciorul ridicat.
Scutul-i ca oglinda care-absoarbetotu-n ea, tăcut; deschis cândva,înecând apoi răsfrângeri oarbede finite locuind deja.Depărtări de stirpe, de prisossă nu mai nege, și de-obiecte,de realități crescând directe(totul însă-ntors pe dos),și mărturisindu-le-n risipă.Căptușit cu faimă și-ntuneric,se-odihnește coifu-apoi, prea mic,nici cât giuvaierul din aripă,pe când, parcă-n plâns, bogat și-istericcade învelișu-i din nimic.
Din orașul dens, mai cuminte,ar dormi, visând înalte terme,duce-n febră drumul de morminte;și ferești din ultimele ferme.Îl urmează cu-o privire rea.Și-n grumaz mereu le simte-așacând se pierde, nimicind de-o parteși de alta, până se desparte,implorând, își urcă-n ceruri, frânt,golul, și privește-n prejmă iutesă nu-l bată vreo fereastră, poate.Pe când apeducte-ndepărtatecheamă, cerurile-i dau tăcutegolul lor în … Citește mai mult
Pe umeri pletele-mi curg râu,șuvițele Gorgonei împletitecu șerpi, a mele răsucind verzuila tâmple și pe gâtul ca de sticlăcuvinte-șerpi, inele gâtuindlucios tulburătoarele podoabece mă răsfrâng și cele ce pălescrăsfrântele în sinea mea de pâclădin creștet lung șuvoi gâlgâietor,șuvițele Gorgonei mătăsoase,și ochiul fără noimă împietrindzulufi, inele, bucle veninoase.