Scutul-i ca oglinda care-absoarbe
totu-n ea, tăcut; deschis cândva,
înecând apoi răsfrângeri oarbe
de finite locuind deja.
Depărtări de stirpe, de prisos
să nu mai nege, și de-obiecte,
de realități crescând directe
(totul însă-ntors pe dos),
și mărturisindu-le-n risipă.
Căptușit cu faimă și-ntuneric,
se-odihnește coifu-apoi, prea mic,
nici cât giuvaierul din aripă,
pe când, parcă-n plâns, bogat și-isteric
cade învelișu-i din nimic.
Sensul versurilor
The poem reflects on the nature of a blazon, using it as a metaphor for the absorption and eventual decay of identity and meaning. It explores themes of loss, reflection, and the transient nature of fame and material possessions, suggesting an ultimate return to nothingness.