Versuri corectate și adnotate
Stau privind și azi cum țărmulBraț rotund încet aduceCa pe el amurg și mareFrunte-n frunte să se culce.Tot mă uit de pe terasăCum răsar în soare-apunePe râpi sterpe maci de flăcări,Pe talazuri micșunele.Urmăresc, pe când BalciculDe pe cap dezleagă-aleneVânătul turban al serii,Păsări negre peste mare.Cu aripile întinseCad pe ape înnoptate –Greu coboară gânduri negre,Gânduri negre, … Citește mai mult
Cine va desăvârși templul iubirii?O coloană i-aduce fiecare;Și la sfârșit, toată lumea-i mirarecă Zeul la rându-i cu a sa săgeatăsfărâmă incinta (nepătrunsul,Acela pe care toți l-am aflat)și în peretele care-a cedatcrește plânsul.
Rai? Setea ta ajunsă la cișmea;Iad? Tău – în care se oglindește-o stea,Căderea-n Beznă de unde am venit,Care ne cheamă-acasă și ne vrea.Rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Dacă vântul toamnei a venit cu noriiGata să-și reverse ploile-n visări,Gândul meu tresare și, de apăsări,Trece și aleargă-n țărmuri iluzorii.Poate îl așteaptă coardele viorii,Care-l fac să uite ploaia-n depărtări,Stropii reci în valul nesfârșitei mări,Dincolo de umbre, să-și găsească sorii.Dacă e lumină-n lumi de peste zăriUnde visul toamnei nu e sclav schimbării,Voi învinge, singur, lungile-nserări.Și voi … Citește mai mult
Se schimbă frunzele-n păduriCreștetul verde-ncepe să păleascăSe-ntâmplă-n viețuirea tuturorUn fel de împăcare nelumească.Începe toamna, cețurile-n zoriÎntârzie să plece de pe țarăȘtergare uriașe atârnă de stejariȘi-i foarte frig pe lumea din afară.Toate se-ntorc de-acum spre miezul lorColumba strigă apele pe numeSâmburele lin de milă legat interiorȘi-arată fața rece către lume
Ei se uită fără voie la copilcând se joacă; fața lui rotundăuneori se vede-aievea din profil,cum un ceas, pe ultima secundă,împlinește ora, brusc bătând.Însă ei bătăile n-ascultă,osteniți și grei de viață multă;și deloc, cum el se poartă, blând,nu-și dau seama, și ce gânduri are,și-n veșmânt prea strâmt când, fără șoaptă,stă, ca într-o sală de-așteptare,lângă ei … Citește mai mult
Când am să plec din lume n-au să mai fie flori,Nici chiparoși, nici buze, nici vin cu arome fine.Nici zâmbet, nici tristețe, nici înserări și zori.Nu va mai fi nici lumea – căci gândul meu o ține.
Ca două mari oglinziÎn care crezi că veziȘi numai tot pe tineTe regăsești răsfrânt,Unul pe lângă altulAlunecăm, dând totulȘi reprimind mereuCe-am dat și până când.
O paloare – odihnindu-se-n umbra surpatelor trepte –Se scoală noaptea-n făptura de argintȘi merge-n galeria boltită.În răcoarea unui copac și fără durereRespiră cel desăvârșitȘi nu are nevoie de tomnaticele stele –.Spini, peste care el cade.La trista-i cădereMeditează îndelung îndrăgostiții.
Toate regatele pentru-o cupă de vin prețios!Toate cărțileși toată știința oamenilor pentru suavul parfum al vinului!Toate imnurile de iubire pentru cântecul vinului care curge!Toată gloria lui Feridun pentru sclipirile de pe-această cupă!