Versuri corectate și adnotate
Se revoltă cândva sobele.Prințul Celsius va veni!La catafalcul viselor încinsefocul calm, pastoral va jeli.Din gura cavernă cad un milionjumate de brazi drepți,se aprind cu verde până-n cer,și altfel de vise vor ieși.Grinzi cojite, lemnul de panăcrapă, un cal de lemn nechează!Calciul țâcăne în osul sfârâind,și materia de săpun zbiară.Încet, focurile aprige se golesc,cenușa lor se … Citește mai mult
Nu ține seama de cei în ochii cărora omul trece doar o etapă a culorii pe spinarea frământată a pământului.Lasă-i să-și depene lunga lor mustrare. Cerneala vătraiului și roșeața norului sunt tot una.
Curvia și cu Moartea sunt fete iubitoare,Bogate-n sănătate, culante-n sărutat,Al căror pântec vergur, sub hanțele-i murdare,Nicicând nu leagă roade, oricât e de arat.Poetului sinistru, ibovnic fără stare,Cu ură pe familii, cu trecere în iad,Mormântul și bordelu-i arată, fiecare,Străin de remușcare, un căpătâi de pat.Sicriul și alcovul, în blasfemii fecunde,Ne dăruiesc cu rândul, ca bunele surori,Plăceri … Citește mai mult
Nici aburul, nici cântecul, nici plantaDin care ziua suie spre tenebreNici oceanele vibrând în verbeNici toamna-n mărăcini rupându-și manta, Nici ceașca-n care primăvara fierbeCu pasul scoborând prin frunze panteȘi nici vânatu-nsângerându-mi geantaNu-mi vor sluji. Sub frunte zvâcnesc febre. Mută? Oarbă? Aieve, mi-ai reda suavăTu numai, glasul luminos, unealtăVânt pânza vieții desfăcându-mi, navă. Și, flaut, tu, … Citește mai mult
Rămas bun, de-acum, frate de cruce.Vei porni spre țara ta de lut.Eu prin săbiile zării mă voi duce,Vânturi mari să-mi iasă la răscruce,să-mi dea apa lor amară de băut.Dacă într-o zi o să se vadăvultur de argint pe cer lucind,scoate-ți straiul tău de nun din ladă,pune-ți zările la coapsă ca o spadăși să vii la … Citește mai mult
Speranțele se tulburăsub agonia plecaților din noi,nu mai sunt semnen-au rămas simboluridecât sub dalta unui cioclu.Speranțe scurse-n catacombemucegăiesc caloteleprinse-n negre amintiri uitateși de semne și de cioclii.Unde-a rămas pământul și pădureaîn care s-a-ncrustat călcâiul și venireailuziilor dintre albe tâmpleexilate-n catacombe de calote?Uitarea nu-i decât părereaunui simbol de-a fi fost semnprintre pierduți.Frate, tu mi-ai furat coloana … Citește mai mult
Glic!Face gâtul sticlei glic!Draga mea, eşti un simbol;Zâmbetu-ţi e raiul gol.Tu eşti mare, eu sunt mic.Glic!Glic!Tu bei vin şi eu beau bere,Asta nu face nimic;Un simbol eşti în picioare,Est pahar ţie-ţi ridic.Glic!Glic!Eşti o nimfă, sunt un faun;Face gâtul sticlei glic!Pentru ce te uiţi sub scaun?N-ai să poţi vedea nimic.Glic!
Omul orb care stă pe pod şi parefruntariu-al unui anonim regat,poate-i acel, pururea neschimbat,în jurul căruia stau strajă-n zarestelarul ceas şi-astralul punct ceresc.Căci toate-n juru-i curg, se pierd, lucesc.El este înţeleptul neclintit,pe multe căi crucişe aşezat;intrarea în infernu-ntunecatla un popor ce ni l-am plăsmuit.
Aud ploaia recitând din Bacoviamateria geme ca un galben corbsunt singur eşti singur este singurnumai Dumnezeul toamnei e orb.Septembrie ca o şampanie se agitătoţi copacii au la gât parcă felinareviolet lacrimi paradisul ca dinamitătrece poetul şi moartea dispare.poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins focul (22 noiembrie 2011)
Vrăbiile au ruginitcopiii sunt serioși și spun ta-ta-taoamenii fac orașe, flaute, gesturi și spun tu-tu-tuse-nvață bătrânii să mintăpururi același timpulvăzduhul pururi acelașitu-tu-tu… ta-ta-ta…la interogarea magilorta-ta-ta… tu-tu-tu…se deschid lucrurile se închid lucrurilecine se apără de vorbe și cine apără vorbele?