Nu vă mirați. Poeții, toți poeții sunt
un singur, neîmpărțit, neîntrerupt popor.
Vorbind, sunt muți. Prin evii ce se nasc și mor, cântând,
ei mai slujesc un grai pierdut
de mult. Adânc, prin semințiile ce-apar și-apun,
pe drumul inimii mereu ei vin și trec. Prin sunet și cuvânt
s-ar despărți, se-ntrec.
Își sunt asemenea prin ceea ce nu spun.
Ei tac ca rouă. Ca sămânță. Ca un dor. Că apele ei tac,
ce umblă subt ogor,
și-apoi sub cântecul privighetorilor
izvor se fac în rariște,
izvor sonor.
Sensul versurilor
Piesa celebrează natura tăcută și profundă a poeților, sugerând că adevărata lor esență se găsește în ceea ce nu spun, în rezonanța emoțiilor și a ideilor ascunse. Ei sunt un popor unit prin limbajul inimii, transmițând un mesaj subtil și etern prin creațiile lor.