Castelane brune lin în liniștea de seară,
Bătrânii alunecă, de galben frunze-atinse.
Glumește mierla-n cimitir cu rude stinse,
Cu blondu-nvățător Angela-i mai ușoară.
Se uită moartea din vitralii: chipuri pure,
Dar trist și negru sângeriul fond e-n sine.
Azi poarta-nchisă-i, cheia capelanu-o ține.
Blând sora-n parc vorbește cu fantome-obscure.
În pivniți vechi dă vinu-n auriu, curatul.
Miros de mere dulci. Extazul nu-i departe.
Copii în seara lungă basme-ascultă-aparte,
E-un auriu și-n nebunii, adevăratul.
Azururi din rezede curg; de lumânare
Lumini în încăperi. Stau simplu în veghere.
Coboară-un solitar destin pe liziere,
Și noaptea, îngerul tăcerii, -n prag apare.
Sensul versurilor
The poem evokes a melancholic atmosphere, reflecting on themes of mortality and memory within a serene, autumnal setting. It paints a picture of a secluded place where the past and present intertwine, filled with subtle beauty and a sense of quiet contemplation.