DOUĂ GHICITORI.
Atârnă de un fir-
orice ar vrea să fie. Complet dezbrăcat.
Tremurând. Uman. Muritor.
Pe un fir mai subțire decât razele stelelor.
Mișcat de un sentiment,
atârnă, imposibil, de neimaginat,
între cer și pământ.
Eu, spune. Eu. Eu.
Și cum se laudă,
că tot ce știe
despre vânt
îi este revelat în timp ce atârnă.
*
Nu e nevoie de cuvinte.
Ce face? Nimeni nu știe.
O face pe misteriosul, funebrul,
doar pentru plăcerea de a o face.
Dacă are o părere
o păstrează pentru sine însuși.
Dacă are vești
face pe prostul, pe mortul.
E inutilă încercarea de a concretiza.
Este evaziv, are obiceiul de a pleca,
foarte repede, desigur, alunecând..
-într-o clipită, a dispărut.
Tot ce știm despre el
este că nu face și nu trebuie
să spună nimic.
GeorgeP
Sensul versurilor
The poem explores the enigmatic nature of existence and the human condition, represented by two riddles. It reflects on the mystery of being and the power of silence, suggesting that true understanding may lie beyond words and concrete explanations.