Atât de des ca Muză te-am chemat
Și-a ta splendoare-n vers m-a sprijinit
Că noi condeie locul mi-au luat
Și-al lor poem tu l-ai oblăduit.
Cu ochii-l pui să cânte pe cel mut,
Pe ignorant în zbor l-ai ridicat
Celui școlit tu aripi i-ai făcut,
Iar celor nobili șarmul le-ai dublat.
Dar să fii mândru de al meu condei,
Că tot ce scriu, de tine-i zămislit:
La alţii-n vers, doar pui nişte idei
Și cu-al tău har îl faci mai reuşit;
Dar tu ești arta mea şi vreau mai mult,
Să mă înveţi, căci azi sunt cam incult.
Sensul versurilor
The poem expresses deep admiration and dependence on a muse for artistic inspiration. The speaker acknowledges that the muse enhances the abilities of others but is essential to the speaker's own creative process, fueling a desire for further guidance and learning.