Acum, că am admis că el e-al tău,
Iar eu ipotecat voinței tale,
Renunț la mine, iar tu cel ce-l vrei,
Să mi-l înapoiezi, spre alinare.
Dar n-ai s-o faci, nici el n-o să mai vrea,
Lacomă ești, iar el prea cumsecade.
S-a pus garant pentru iubirea mea,
Legându-se, la rându-i, din păcate.
În drept fiind, îl vei executa,
Cămătăreaso, pusă pe profit,
Pe cel îndatorat spre-a mă salva;
Deci eu îl pierd prin gestul meu perfid.
L-am și pierdut; tu ne posezi pe rând;
Plătind el tot, eu liber tot nu sunt.
Sensul versurilor
Sonetul explorează complexitatea relațiilor amoroase, unde sacrificiul și trădarea se împletesc. Vorbitorul se simte vinovat pentru că a permis ca o altă persoană să se sacrifice pentru el, dar în final, ambii ajung sub controlul unei terțe părți manipulative.