Versuri corectate și adnotate
În cripta unui gând s-a făurit sonetul;Ciclop a fost Petrarca! Ce-a spus atunci poetul,Se spune azi întocmai în paisprezece versuri:Că viaţa este plină de multe ne-nţelesuri,Că valurile ei pe mulţi vrea să-i doboare,Poeţii râd de dânsa în versuri nemuritoareOri când, chiar pe furtună ştiu să-şi conducă barca,Pe ţărmul poeziei e farul lui Petrarca.
Nu există paradisuri,nici infernuri,ci doar aceste lumi nesfârșitepe care tu însuți le creezi,până în momentul cândvei găsi soluția.
Cearta asta creștină, care n-aredecât vorbe de umbră, bocet lentce-ți aduce din mine? Mai puțindecât ți-a luat scocul ce dulceintră-n pământ în coaja-i de ciment.O roată de la moară, un vechi trunchi,margini ultime ale lumii. Se deșirăo căpiță de fân: târziu ieșițisă-mi lege veghea de-al tău adâncsomn care îi primește, vin ariciisă se adape la … Citește mai mult
Te am în gând? DegrabăĂst hangiu mă-ntreabă:„Ce stai liniștit,Domnul meu? Doar știiCă-nvață SakiVersul tău vrăjit!”.Când m-adumbriră, singur,Chiparoși în crânguri,Nu-mi stă el planton;Tihnă sorb în pieptȘi mi-s înțeleptPrecum Solomon.
Din norii, ce se curg în ploi,Vom fi spălați de rău vreodată?..Din lacrimi, picuri de nevoi,Fard șters.. Va fi lume curată?.Din sulițe, de raze calde,Vom fi mai blânzi, de înțeles?..Din mâna-ntinsă, pentru jalbe,Putem să dăm mai mult, mai des?.Din taleru-n cristal de LunăPutem să facem schimb de ură?..Din minte, roabă de stăpână,O facem suflet cu … Citește mai mult
I.pietreice dominăgrădina, totdeauna i se lasăloc pentru vreme.chipul mic al ploii. II.fântânatu. III.linl-a străpunsca o pasăreasfințitul. IV.umbraînflorită mă primeșteca un dar.fântânasau poate numai glasul.în umbra florii parcă îngropat. V.apa grădinii unui ac de pin.a înfloririi unei crisantemeidentice-n curbură cu linia descrisăde spada fulgeratăîn purpură. VI.marea: cameliile!. VII.viațaaceastăeleganță a aerului. VIII.aici! acum!. IX.privireaca un noratingeri de … Citește mai mult
Nu-mi închideți ușile voastre, mărețe biblioteci,Eu vă aduc ce de pe rafturi vă lipsea,de ce aveați mai multă trebuință vă aduc.Din război năzărită, o carte am scris;Buchiile cărții mele nimica sunt, reverberațiilelor, totul.O carte aparte, fără nicio legătură cu restul,nepercepută de intelect.Dar în fiecare filă, negrăite taine vă vor fascina.
Abordează problema morții tale cuseriozitate.Cei care râd știind că urmează să moarăsunt, în general, neînțeleșide cei mai puțin evoluați,și vor fi numiți nebuni.
Că oamenii de mâinepot să fie oameni,ridicol să crezică maimuța ar sperasă umble într-o zipe două picioare.E ridicolsă ipotechezi timpulși tot atât de ridicolsă-ți imaginezi un timpsubîmpărțit în mai mulți timpiși mai mult ca niciodatăsă presupui că existăcevaîn afară de existibil,singurul care se păzeștesă existe.
Se deschide poarta dinspre grădinăcu docilitatea paginiipe care o dăruire statornică o cercetează,iar înăuntru privirilenu mai simt nevoia să se ațintească pe obiectelece s-au întipărit adânc în amintire.Cunosc obiceiurile și sufleteleși graiul de aluziipe care oamenii ce-și duc viața împreună îl urzesc.Nu am voie să vorbescși să mă-mpăunez cu hrisoave ticluite:mă cunosc prea bine cei … Citește mai mult