Ați fost cândva o hematie;
Globul rostogolit arterial
Și efemer și sursă d-imortal..
Pierduta ce-o primești și te reînvie?.
Este misterul cărăușului de viață,
Îți este butelia de-oxigen;
Cu hemoglobina-ți dă roșu la față..
Pe ea o pierzi la timp de recviem!.
E plină de metale prețioase;
E crom, e aur, platină-i și fier,
Tot ea e porfirina ce-ai în oase..
N-ai cum s-o reproduci, ea nu e ser!.
Își schimbă forma plată la nevoie
S-ajungă-n labirint de capilare;
E creator de Einstein sau de „Domnul Goe”..
E solul inimii din cap până-n picioare!.
Nu numai apă suntem și eteric
Suntem, ușori de gaze-n molecule,
Legați unii de alții atmosferic,
Schimbându-ne umanitatea prin globule!.
E taleru-aruncat de discobol,
Este „moneda” schimbului de piață
În maratonul vieții de la pol la pol..
E sfoara mea de pe mosor.. și-i sunt paiață!
Sensul versurilor
Piesa este o metaforă poetică despre importanța hematiei (globula roșie) în susținerea vieții. Explorează rolul vital al acesteia, de la transportul oxigenului până la elementele constitutive ale corpului, subliniind esența efemeră și totuși fundamentală a existenței.