Cred că poezia, la un anumit nivel de plenitudine,
nu este nici optimistă, nici pesimistă.
Ea reprezintă mai degrabă o a treia stare
a spiritului, unde contrariile încetează să existe.
Nu mai există contrarii deasupra unui anumit
ivel de altitudine. Astfel poezia seamănă
cu însăşi natura, care nu este nici bună,
nici rea; ea pur şi simplu este. Astfel poezia
nu se mai supune obişnuitelor
distincţii cotidiene.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura poeziei ca o stare de plenitudine dincolo de opoziții, similară cu natura însăși. Poezia transcende distincțiile cotidiene, atingând un nivel superior al spiritului.