Dâra de fum care ne purta era sora bățului care mișcă piatra din loc și a soarelui care deschide cerul. Ea nu ne disprețuia, ne lua așa cum eram, pâraie subțiri hrănite cu haos și cu speranță, cu un zăvor la maxilar și-un munte în priviri.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre acceptarea de sine și despre speranța găsită chiar și în haos. Dâra de fum personificată reprezintă un element care ne acceptă așa cum suntem, hrănindu-ne cu speranță și oferindu-ne o perspectivă puternică.