Alunec printre gânduri ca o rază
ce, printre ramuri, își urmează calea
spre un lăstar ce-și încetează jalea
când simte cum pe frunte i se-așază.
Nu știu nici eu, nici ea, nici lumea toată,
ce voi găsi la margine de gânduri,
dar merg și merg, lăsând în urmă rânduri
ce par lăstari pe-o ramură uscată.
E, oare, bucurie, e tristețe
în raza care mângâie în joacă
lăstarul care crește-n frumusețe?.
Va fi o floare care o să placă
și raza l-a hrănit cu-a sa blândețe,
apoi s-a stins, încet, în el. Dar dacă….
Daniel Vișan-Dimitriu
(22 apr. 2015, Vol.”Oare”)
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea vieții și impactul subtil pe care îl avem asupra celor din jur. Metafora razei de soare care hrănește un lăstar ilustrează modul în care influența noastră, chiar și trecătoare, poate contribui la creșterea și frumusețea altora, chiar dacă noi dispărem în acest proces. Finalul lasă loc de interpretare, sugerând o reflecție asupra posibilelor consecințe neașteptate ale acțiunilor noastre.