Și cel care purta în mâini balanța
înaintă, și un șuvoi de greieri
zimțeau lumina talerului scund.
Nu, încă nu era târziu: proporții
strâmbate, romburi licărind în mâna
unor copii prea răsfățați treceau
la orizont; de pe copaci rășina
aluneca pe buze de călugări;
vagi sunete călătoreau în dungă,
piereau! – dar încă nu era târziu.
Și-apoi, ce-nseamnă măsurarea umbrei?
Suntem – și-atâta tot. Justificarea
va fi rostită de pe-un tron înalt.
Cinci Preciste cu sfântul Prunc în brațe
veneau, plecau – rotite cerșetoare
la pragul care nu dă de pomană.
Sensul versurilor
The poem reflects on the passage of time and the insignificance of human actions in the face of eternity. It questions the meaning of existence and suggests that ultimate judgment comes from a higher power. The imagery is rich with religious and symbolic elements, creating a sense of melancholy and contemplation.