Prin văile albastre, răcoare și tăcere,
Doar limpedele tropot în depărtări răsfrânt.
Și iarba ofilită culege-n palme miere,
Când slabele răchite bălăbănesc în vânt.
Buclata pâclă, toarsă de mușchiuri moi, sihastre,
Se târâie boltită sub delurosul brâu.
Și seara, atârnându-și picioarele albastre,
Pe degete se spală în apa din pârâu.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj senin și liniștit, evocând o stare de melancolie și contemplare. Natura este personificată, iar imaginile vizuale și auditive creează o atmosferă calmă și introspectivă.