Este peisajul îndepărtat, un clopot,
e seara eliberatoare atât de pură;
ea pregătește-n noi lent, fără clocot
o nouă, o mai tandră figură.
Așa trăim și nu ne liniștim niciodată
între un arc îndepărtat și pătrunzătoarea-i săgeată:
într-o lume de îngeri, prea vagă pentru a-i prinde esența
și-o lume prea concretă care-i împiedică celeilalte prezența.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea existenței umane, oscilând între concret și abstract, între lumea materială și cea spirituală. Ea reflectă asupra unei stări de neliniște perpetuă, căutând o figură mai tandră și o esență greu de atins într-o lume imperfectă.