Am fost cândva
numai o pereche de picioare.
Am respirat cândva
umai pietre.
Am urât numai spinii
striviți
în propriul sânge.
Azvârlind zilnic
pumni goi
spre marele copac negru
acoperind ceea ce
umeam stele.
Cândva.
Sensul versurilor
The poem reflects on a past state of being, characterized by hardship and a sense of alienation. The speaker recalls a time of suffering and struggle, marked by a feeling of being disconnected from hope and beauty.