În ochii izbelor adună
În purpur seara timpii săi,
Clopote dangăte răsună
Pe câmpurile-n clopoței.
Zvonul de-ogradă și de vamă
În orice geam, de lumea-n jur
Aud în clopote de-aramă
Și-n clopoțeii de azur.
Ca clopoțel în suflet iară
Spre bucuria de senin
Biserici cum zvonesc în țară
Sună poieni nu mai puțin.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă contemplativă, unde sunetul clopotelor se împletește cu peisajul natural, evocând un sentiment de melancolie și conexiune spirituală. Versurile sugerează o armonie între lumea exterioară și cea interioară, unde natura și credința se reflectă reciproc.