Corni vechi se scutură de rod în cimitir.
Mi-e sufletul bătrân – deodată cu pământul.
Prin gene și frunziș cad stropi de cer –
și-un soare sfânt și bun în păr mi se strecoară.
Culcată-n troscoțelul verde pe-un mormânt
tu pari o coardă întinsă aspru pe-o vioară.
Trimiți un tânăr zvon de moarte pe cărare.
Tomnatic vânt pornește funigei spre mare.
Sensul versurilor
The poem reflects on mortality and the connection between life and death, using imagery of autumn and a cemetery. The speaker contemplates the aging soul and the transient nature of existence, finding a somber beauty in the cycle of life and decay.