Pe drumul de la vii de unde marea
Se vede ca un lan de stânjenei,
Purtând lumina serii peste ei,
Răsare sarcofagul sur ca zarea.
Doar greierii vrăjesc tăcerea vie –
Păgâne mâni cu trudă l-au purces,
Cu vremea ei ce-n pulbere s-a șters,
O barcă grea de veșnicii să-nvie.
Dar un măceș în piatră despicată
Cu rădăcina-n moarte a-nflorit
Și crește floarea primăverii, toată
Împărăția morții biruind.
Sensul versurilor
Poezia explorează tema morții și a renașterii, folosind imaginea unui sarcofag tracic antic, dar și a unui măceș care înflorește în piatră. Sugerează că viața și frumusețea pot învinge chiar și moartea.