sarcofag

Johann Wolfgang Von Goethe – Veneția 1790

de

Sarcofagii și urne împodobesc păgânul cu viață;Fauni dansează-mprejur; cu al bacantelor corFac un șirag colorat; grăsunul cu coapse de caprăSmulge sălbatic un glas răgușit tunătorului corn.Surle, țimbale răsună, marmura vezi-o, auzi-o!Zgomotul nu vă-nspăimântă, cum nu-l înspăimântă pe AmorCăruia doar în pestrița vâltoare i-e dragă făclia.Astfel prea plinul biruie moartea; înăuntru cenușaPare-n cuprinsul tăcut, încă s-o … Citește mai mult

Gheorghe Azap – Maria, A Sosit Momentul

de

„Sic erat in fatis”– Ovidiu, Fasti I, 481 -.Maria, a sosit momentul să meșteresc un sarcofag,După o schiță personală; taman în forma unui cord.Voi pune-ntr-însul ce, pe lume, mi-a fost nechibzuit de drag:Iubirea care ți-am purtat-o din Polul Sud în Polul Nord.De ciocli n-o să fie criză, căci am vrăjmași nenumărați,Cu brandemburguri parfumate pe conștiință … Citește mai mult

Eugenio Montale – Sarcofage

de

Unde merg domnițele cu părul inelece duc pe umeri amforele plineși pasu-l au așa ușor și sigur;iar în fundal, deschis printre coline,un gât de vale, le-așteptând pe ele,zadarnic stă, sub bolta cea de vie,cu struguri ce se leagănă-atârnând.Soarele merge-n sus,costișe-ntrezăritefără de pată-s: în blândminut natura parcă fulgeratăși-arată fericitefăpturile, maică făr-de urgie,în ușurimi de forme.Lume ce … Citește mai mult

Eugenio Montale – Sarcofage – 3

de

Focul care trosneștee viguros în vatrăși-aerul obscur apasăo nehotărâtă lume. Un bătrân ostenitdoarme lângă-un ceaunun somn de părăsit.În astă lumină-abisalăce bronzul închipuie, nu te trezi,adormitule! Iar tu, care treci,urmează-ncet; dar înainteo creangă s-adaugă în foculdin vatră și un con de pinde pe jos în coșul aruncatdeparte: cad pe pământproviziile păstratepentru ultimul drum.

Eugenio Montale – Sarcofage – 2

de

Acum să-ți fie pasulprecaut: la un singur trascu piatra, de-aici, ți se găteșteo mult mai rară scenă.Poarta cea roasă a unui templuînchisă-i pe vecie.Lumina mare-i răspândităpe pragul ei ierbos.Și-aici, unde nu are să răsunepas omenesc, durere de prisosveghează-ntins pe jos și slab, un câine.Nu se va mai mișcaîn ceasul bănuit zăpușitor.Peste acoperișgrandiose se-arată un nor.

Eugenio Montale – Sarcofage – 4

de

Dar unde să cauți mormântulde prieten credincios și de iubit;de om care-a cerșit sau de copil;unde să cauți adăpostpentru aceștia, ce primesc tăciuniirămași din întâia văpaie;ah, un semnal de pace ușor precum un trilpe urmă chipul să-și taie!Lasă prea taciturna mulțime de piatrăpe lespezile părăsitece poate mai au încrustatsimbolul care tulbură mai multcăci plânsul și … Citește mai mult

Lucian Blaga – Arheologie

de

Mai trecem câteodată, purtați de-același gând,prin curtea unde sarcofage de bazaltîn șiruri stau, distanță nobilă păstrând,subt nalbe, de la unul pân’ la celălalt.Când nu e nimeni să ne vadă, ne oprim.Adânc prin lespede ochim. S-a spart cândvasă-ngăduie un jaf, căci oseminte nu-s,nici aurii inele în încăperea grea.Un ochi de ploaie, apă clară, a rămassă strângă … Citește mai mult

Ion Pillat – Sarcofag Tracic

de

Pe drumul de la vii de unde mareaSe vede ca un lan de stânjenei,Purtând lumina serii peste ei,Răsare sarcofagul sur ca zarea.Doar greierii vrăjesc tăcerea vie –Păgâne mâni cu trudă l-au purces,Cu vremea ei ce-n pulbere s-a șters,O barcă grea de veșnicii să-nvie.Dar un măceș în piatră despicatăCu rădăcina-n moarte a-nfloritȘi crește floarea primăverii, toatăÎmpărăția … Citește mai mult

Ion Pillat – Sarcofag

de

Pe coasta ce coboară linăPurtând smochini, migdali şi duzi,Spre marea de-un albastru negruPe care-o vezi şi n-o auzi.Prin pietricele cu flori săpateDin vremi păgâne stând şi azi,Răsună limpede fântânăÎn liniştea de la amiazi.Măgarul turcului se-opreşteLa jgheab de marmură să bea.Pe vechiul sarcofag o formăMai flutură un val de nea.Obrazul şters al jucăuşiiN-o să-l cunosc în … Citește mai mult