Eu sunt sălbatic ca un vis
Ce noaptea liniștea sugrumă,
Ca un profet păgân închis
În carapacea mea de humă.
Eu sunt înalt ca un stindard
Ce-i ros de umbră și de glorii,
Ca un păcat spălat de nard
În patruzeci de purgatorii.
Eu sunt pribeag ca un strigoi
Ce scuipă lumea cu blesteme,
Ca un nebun cu pumnii goi
Și tidva plină de poeme.
Sensul versurilor
The poem is a dark self-portrait, depicting the speaker as a wild, tormented, and contradictory figure. He is both a prophet and a madman, a sinner and a standard-bearer, suggesting a deep inner conflict and a sense of alienation from the world.