Versuri corectate și adnotate
(24).Doarme Grația. O trezește doarzumzetul liniștit al visului ei.(25).Câteodată poetulînarmat cu harapnic și cu aspră mâniesfâșiind întunericul larg, nesfârșit,aleargă crunt să-și vâneze Muza: Oh, târfă!Unde erai? Spune! Ce făceai, de nu vii în goanăcând am nevoie de tine?.(29).Sărmană Muză, încercând,între atâta surzenie și atâta vacarm,să-i arăți mării glasul tău cel mai suav!
Obsesii.Cu gândul meuLa tine,Am întâlnitAspecte similare.Părea că eştiChiar tu..Doar sufletul tăuMai rămâneaSă difere.Şi astfel,Din mersul meu,Psihologii, diverse,Mă-ndreptau,În marşul greuAl străzii.
Dar urletele melerănescca fulgereledogitul clopotal cerului.Cad înapoifricoșate
Și am ceea ce nu am vrutși nu aș fi visattot ceea ce n-aș fi doritnici unui om.fiți veseli și nu încercațisă înțelegețide vreți n-aveți decâtsă spuneți că-s hermetic.că m-am închis în harfa unor gratiiivite chiar din mine și pe carele zgudui fără să se-audă.nemaiavând nimic ce spunespun că e bine.
Doamne, mult am strâns în mineȘi le țin ascunse bineNimenea să nu le știeCă le-aș face bucurie,Nimenea să nu le afleCă duc vorba mai departe.Mult o plâns inima-n mine,Dar n-am vrut s-o știe nime’,Că eu nu m-am arătatNici măcar cu un oftat,Toate-ascunse le-am ținutȘi-am oftat când am putut.Eu m-am luat cu cântecul,Mi-am descărcat sufletul,Nime-n casă … Citește mai mult
Să renasc nu se mai poate,Searbăd, trist, mă uit la toate,Și în traiul meu pustiu, într-a gândului oroare.E dezgustul în picioare,Numai el mai este viu. Corpul meu ce se apleacăPe al vieții râu ce seacă.E catârul cel trăsnitMorții crude-n a mea preajmă,Când s-arată ca o iazmă,Nu-i zic „fugi”, nici „bun sosit”.
Când pătrunziîn adâncul tău,orbită de sânge,ca și cum în ceațăai strangula din greșeală un zeu,nu descoperi nimic, nici carne, nici suflet,ci o neliniște cu plumbul ei,și, prea aproape de inimă,lipită de cuget,tu supraviețuiești, fie și un sfert de clipită,doar ca să te închipui un diftongîn miezul unui poem.
Eu sunt sălbatic ca un visCe noaptea liniștea sugrumă,Ca un profet păgân închisÎn carapacea mea de humă.Eu sunt înalt ca un stindardCe-i ros de umbră și de glorii,Ca un păcat spălat de nardÎn patruzeci de purgatorii.Eu sunt pribeag ca un strigoiCe scuipă lumea cu blesteme,Ca un nebun cu pumnii goiȘi tidva plină de poeme.
Las, deci, mai asurzit de iarbăși mai păscut de cai fantasticidecât am fost să fiu vreodată,silabele cu pași elastici.Tras la rindea de râsul fragedal unor nevăzuți copiismugând durerea până la răgeta nervilor întinși și vii.Las, deci, o stare atacatădin toate părțile și-ntr-una,de zid, de muscă înțărcatăde mirosul ce-l are luna.Și de nerușinarea sfântăa pulpei de … Citește mai mult
Senină este mintea taSenină ca un râuSenină este mintea taCa o oglindă sau o lacrimă. Numai în interiorEști ca o furtunăCare niciodată nu se terminăTu nu știi că te duce la sfârșitul jocului. Nimic nu pare la felCând ajungi la fața taNimic nu pare la felCând asculți la sunete de ploaie.