Cerneală și singurătate.
Alb și negru. Măcar
atâta rămână.
Măcar timpul plecat.
Cerul rupt pe fântână.
Câmpul nearat.
Ziua sfâșiată-n cetate.
Măcar negru-i curat.
Casele, niște litere, se văd poate
așa de albe, din pricină că-n jur
(pe nici o lumină nu jur,
pe nici un nenufăr)
e-ntuneric..
Doar pe negru, albul e clar.
Doar pe var
egrul se vede senin.
Singurătate și venin.
Lume de-apoi.
Marele Urât. Prinți, copoi
se-nhață unii pe alții de gât.
Marea Paloare.
Măcar timpul plecat
n-or să mi-l mai ia înapoi.
Măcar atâta rămână.
Pe geam, pe pat:
gheare.
Fântâni fără mână.
Sensul versurilor
The poem explores themes of loneliness and despair, contrasting light and darkness to highlight the speaker's sense of isolation. It reflects on the passage of time and the feeling of being trapped in a desolate world.